În şedinţa de miercuri a Senatului s-a anunțat că la reuniunea Comitetului UNESCO, din Coreea de Sud, a fost aprobată includerea Mărţişorului în patrimoniul cultural al Organizaţiei.
Tradiţia Mărţişorului a fost inclusă în lista Patrimoniului imaterial al UNESCO a anunţat miercuri şi ambasadorul Adrian Cioroianu, reprezentantul României la această agenţie a Naţiunilor Unite.
Decizia a fost luată la reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii care a avut loc la Jeju.
„Dosarul a fost depus de România alături de alte trei ţări – Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova – în care această frumoasă tradiţie a primăverii există, cu unele diferenţe de formă dar în acelaşi spirit al celebrării renaşterii naturii. Astăzi, 6 decembrie a.c., la Jeju, reuniunea Comitetului pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii a decis că tradiţia Mărţişorului întruneşte toate condiţiile pentru a fi înscrisă pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial Mondial!’, a transmis ambasadorul Cioroianu pe pagina sa de Facebook.