În cadrul festivalului International BOOKCITY Milano se va desfăşura, pe 16 noiembrie, o întâlnire pe tema „România. Mărturii pentru a nu uita”, unde vor fi prezentate două volume recent apărute din colecţia Memoria a editurii Rediviva: „Catacombele României. Mărturii din închisorile comuniste 1945-1964 şi „Între memorie şi uitare” de Mihaela Ghitescu.
Două volume care aduc mărturie despre istoria recenta a României, represiunea comunistă din timpul dictaturii şi mărturiile unor personalităţi care au suferit sau au murit în temniţele comuniste.
În cadrul evenimentului, în care va fi proiecţia video „Catacombele României. Mărturii din Închisorile comuniste”(7′), de Alina Nastasa, vor interveni George Bologan, consul general al României la Milano, Antonio Buozzi jurnalist, Ingrid COMAN, Florentina Nita, Claudia Bolboceanu şi Violeta Popescu.
Manifestarea face parte din programul „Scritti dalla città mondo”, promovat de Primăria din Milano în cadrul Forumului „Oraşe ale lumii”, la care este înscris și Centrul Cultural Italo-Român, o oportunitate importantă pentru schimburi de idei, proiecte şi propuneri, în pragul Expoziţiei Internaţionale- Expo Milano 2015.
Festivalul International BOOKCITY se desfășoară în perioada 13–16 noiembrie 2014 și se bucură de un impresionant succes la public, în presa scrisă şi în mediile de specialitate. Pe durata celor patru zile de festival, în diferite locaţii din oraş, vor avea loc sute de evenimente literare dedicate tuturor vârstelor: întâlniri cu scriitorii, prezentări de carte, lecturi, spectacole, expoziţii, ateliere de lectură sau de creative writing.