Site icon TIMP ROMÂNESC

Master class românesc la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc din Tel Aviv

Scurtmetrajele “În acvariu”, “Pastila fericirii” şi “Mâine, Bach” reprezintă România la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc din Tel Aviv, desfășurat în perioada 21 mai- 7 iunie.

În calitate de invitat de onoare al festivalului, regizorul Radu Muntean va prezenta publicului israelian o selecţie a filmelor sale: Marţi, după Crăciun (2010), Boogie (2008) şi Hârtia va fi albastră (2006). De asemenea, Radu Muntean va susţine un master class pe tema „Scenele lungi sau petrecând timpul cu personajele”.

Festivalul Internaţional de Film Studenţesc de la Tel Aviv, înfiinţat în 1986, a câştigat în timp o reputaţie impresionantă, fiind clasificat de CILECT (Organizaţia Internaţională a Şcolilor de Film) drept unul dintre cele mai prestigioase festivaluri de gen din lume.

Exit mobile version