Acasă Alte comunitati MasterClasses la vioară pentru tinerii români din străinătate

MasterClasses la vioară pentru tinerii români din străinătate

Violonistul Alexandru Tomescu a oferit o serie de cursuri de excelenţă pentru 11 studenţi români din străinătate, timp de şapte zile, la prima ediţie „MasterClasses Enescu Experience, Bran – Moeciu 2015″  de la Bran.

Cei 11 tineri au studiat operele lui George Enescu, dar şi ai altor compozitori cunoscuţi, precum Johann Sebastian Bach, J.B. Accolay sau P.I.Ceaikovski.

Tinerii violoniști au aprofundat studiul interpretativ pentru Eugene Ysaye – Sonata nr. 3 „Balada”, N.Paganini – Capriciul no.15, operele lui G. Enescu – Nocturna, Balada, Lăutarul, Impromptu Concertant, Sonata op.6, nr.2 in fa minor, P. de Sarasate – Fantezia “Carmen”, A. Bazzini – “Dansul spiridusilor” , H.Wieniawski – Souvenir de Moscou, P.I.Ceaikovski – „Vals-scherzo, H.Wieniawski – Polonaise Brillante nr.2, in La major, J.S.Bach – Partita a II-a in re minor, Allemande si Courante, J.B. Accolay – Concert nr.1 in la minor, J.Brahms – Dans ungar, W.A. Mozart – Concertul KV 219, in La Major, p. , I J. Sibelius – Concert pentru vioara si orchestra in re minor,op 47, p. I.

Gala absolvenţilor s-a desfăşurat vineri seara în incinta Castelului Bran, participanţii susţinând un concert cu public în care au demonstrat cum le-a fost modelată pasiunea şi priceperea în timpul cursurilor, astfel încât să fie mai buni.

Tinerii violoniști au oferit un adevărat regal muzical de vioară unui public de peste 50 persoane, într-o interpretare unică a operelor lui George Enescu, Eugene Ysaye, H.Wieniawski, J.Sibelius.

 Recitalul s-a încheiat printr-o interpretare specială a piesei “Preludiu” compusă de J.S.Bach, realizată de Alexandru Tomescu. Piesa “Preludiu” compusă de J.S.Bach a fost una pe care George Enescu o îndrăgea foarte mult.

Alexandru Tomescu este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi artişti români. Acesta a câştigat cele mai mari competiţii muzicale ale lumii, de la Concursul „Paganini” şi „Marguerite Long-Jacques Thibaud”, la Concursul Internaţional „George Enescu”, anunţă europafm.ro

 Cu o carieră importantă în Europa şi în lume, succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées-Paris, Carnegie Hall – New York şi Metropolitan Arts Centre – Tokio, Alexandru Tomescu a ales România, propunând publicului, an de an, în concerte live, fără pauză şi fără partitură – cele mai ample şi dificile integrale pentru vioară solo – Niccolò Paganini, Eugène Ysaÿe şi Johann Sebastian Bach.