Site icon TIMP ROMÂNESC

Matematicianul Adrian Constantin a primit Premiul Wittgenstein, cel mai valoros din Austria

Matematicianul Adrian Constantin, de la Universitatea din Viena, a câștigat Premiul Wittgenstein, cel mai valoros premiu ştiinţific acordat în Austria. Premiul Wittgenstein este considerat Nobelul Austriei, în juriu fiind prezenţi doi laureaţi Nobel.

Matematicianul Adrian Constantin este un specialist în valurile şi curenţii din oceane şi atmosferă.

El s-a ocupat de modelarea matematică a curenţilor şi valurilor care joacă un rol important în fenomenul climatic El Niño, dar şi în alte dezastrele naturale, precum tsunami.

Numeroase mişcări importante au loc în atmosferă şi oceane, care pot fi descrise ca şi curenţi sau valuri. Cu toate acestea, modelele anterioare au fost mult simplificate şi nu ţin cont de multe aspecte relevante din punct de vedere geofizic.

Cu premiul Wittgenstein, Adrian Constantin ar dori să închidă aceste lacune şi să ofere descrieri matematice detaliate ale proceselor fizice, scrie FWF.

”Adrian Constantin a adus contribuţii inovatoare la matematica propagării valurilor”, a spus juriul START Wittgenstein în motovarea deciziei de a acorda premiul.

Cercetătorul român s-a născut pe 22 aprilie 1970, la Timişoara, România, unde a urmat Liceul Teoretic Nikolaus Lenau.

Exit mobile version