Șefa diplomației române, Luminița Odobescu, a avut marți, 26 septembrie 2023, consultări politice cu omologul său ceh, Jan Lipavský, aflat în vizită la București.
Ministrul Luminița Odobescu a evidențiat soliditatea relațiilor româno-cehe, fundamentate atât pe legătura tradițională de prietenie și solidaritate, valorile comune pe care cele două țări le promovează, cât și pe similitudinea obiectivelor de politică externă și de securitate, pe care continuă astăzi să construiască o relație bilaterală amplă și dinamică.
În context, șefa diplomației române a subliniat faptul că, prin această vizită, este imprimată o nouă dinamică și substanță dialogului bilateral, intensificat în ultima perioadă, atât în contextul recentei Președinții cehe a Consiliului UE, cât și al evoluțiilor generate de războiul din Ucraina.
În planul cooperării bilaterale, ministrul Luminița Odobescu a evidențiat, totodată, atingerea unui nivel record al schimburilor comerciale, de 6 miliarde euro la nivelul anului 2022, precum și oportunitățile pe care le poate genera consolidarea cooperării în domenii de interes comun.
Referindu-se la contextul simbolic în care vizita în România a șefului diplomației de la Praga are loc, anume al celebrării a 200 de ani de la stabilirea primilor cehi în Banat, precum și al perspectivei sărbătoririi în România, la 28 septembrie, a „Zilei limbii cehe”, oficialul român a subliniat contribuția esențială adusă de minoritatea cehă din România, respectiv comunitatea românească din Republica Cehă la consolidarea relațiilor bilaterale.
Consultările au prilejuit un schimb aprofundat de opinii cu privire la consecințele războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, cu accent asupra sprijinului multidimensional acordat Ucrainei. Totodată, au fost analizate provocările cu care se confruntă partenerii vulnerabili din regiune, în special Republica Moldova, ministrul român al afacerilor externe subliniind importanța sprijinirii eforturilor Chișinăului de a-și întări reziliența și de a face față provocărilor economice.
De asemenea, au fost abordate aspecte prioritare în domeniul afacerilor europene, cu accent asupra dosarului extinderii UE, atât privitor la dimensiunea estică, cât și în raport cu Balcanii de Vest. Ministrul Luminița Odobescu a evidențiat importanța avansării parcursului european al Republici Moldova și al Ucrainei prin obținerea, până la finalul acestui an, a deciziei privind deschiderea negocierilor de aderare la UE.
Ministrul Luminița Odobescu a adresat mulțumiri pentru sprijinul activ și solid al Republicii Cehe pentru aderarea României la spațiul Schengen, inclusiv în perioada deținerii de către Republica Cehă a Președinției Consiliului UE, punctând prioritatea pe care o reprezintă atingerea acestui obiectiv, inclusiv din perspectiva nevoii de coeziune, reziliență și securitate sporită la nivelul UE.
Cu prilejul vizitei, cei doi demnitari au semnat Memorandumul de Înțelegere între Ministerul Afacerilor Externe al României și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe privind Consultările Politice, document care vizează aprofundarea și dezvoltarea pe mai departe a unui dialog structurat între cele două instituții, în domenii de interes comun.