Ancheta judiciară în cazul accidentului provocat de un român duminică în nordul Greciei este în curs de desfășurare iar șoferul este în prezent reținut de poliția locală, informează un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).
„Precizăm că reprezentantul oficiului consular român a contactat firma proprietară a autocamionului, ocazie cu care a informat asupra situației actualizate, inclusiv din perspectiva necesității asigurării serviciilor de traducere, cât și a reprezentării juridice, de către un avocat, la instanța de judecată„, se arată în comunicatul MAE.
„Totodată, consulul general al României la Salonic va asista la ședința de audieri preconizată, fără a avea competența legală de a influența în vreun fel procedurile judiciare aflate în curs. Stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului va fi realizată după finalizarea tuturor procedurilor judiciare aflate în curs, la nivelul autorităților elene competente”, subliniază MAE.
Conform ultimelor informatii obținute, adaugă MAE, rezultă că un alt cetățean rănit foarte grav a decedat ulterior la spital, astfel că bilanțul actual indică cinci persoane decedate.
Un român care conducea un TIR înmatriculat în Bulgaria a provocat, pe 5 octmbrie, un accident deosebit de grav în Grecia. Bărbatul a declarat că nu a putut opri mașina din cauza unor posibile defecțiuni.
În acest context, Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a transmis sincere condoleanţe şi “toată compasiunea familiilor îndoliate urmare a tragicului accident rutier produs în cursul zilei de 5 octombrie 2014 în zona localităţii Veria din nordul Greciei, precum şi urări de sănătate celor care au suferit vătămări corporale”.
Autorităţile judiciare elene vor efectua o nouă audiere, urmând a dispune măsurile legale ce se impun, notează b365.ro
Consulatul General al României la Salonic a continuat, la faţa locului, demersurile de obţinere a unor informaţii cu privire la existenţa şi a altor cetăţeni români implicaţi în accident, ultimele detalii fiind arată că nu au fost implicaţi şi alţi cetăţeni români în accident.
Subliniem că cercetările inclusiv sub aspectul stabilirii identităţii certe a persoanelor implicate în accident continuă, reprezentanţii oficiului consular român aflându-se la faţa locului. Consulul român a asistat la audierile efectuate de autorităţile elene, şoferul tirului beneficiind de asistenţa unui traducător de limba română, urmând să decidă asupra angajării unui avocat care să îl reprezinte în instanţă.