„Începe astăzi un nou an școlar, moment încărcat cu emoții și speranțe atât pentru elevi, cât și pentru dascăli și părinți, care, firesc, își doresc pentru copii cele mai bune condiții de învățământ pentru a le pune în valoare calitățile și a le asigura tuturor șanse egale în viață.
Ultimii ani au fost o provocare majoră pentru întreg învățământul românesc, pandemia obligând întregul sistem la o adaptare neașteptat de rapidă la era digitală. Minusurile care au ieșit la iveală în acel context în ceea ce privește capacitatea de modernizare a învățământului românesc încercăm să le corectăm printr-o nouă abordare a sistemului educațional din România, iar schimbările pe care le-am considerat necesare, cel puțin în acest moment, se reflectă în noile legi ale educației pregătite la nivelul Guvernului.
Ceea ce ne propunem prin aceste legi este să readucem învățământul românesc în top, pentru că avem o generație tânără cu mare potențial. Copiii și tinerii români au dovedit că știu și sunt dornici să facă performanță, iar responsabilitatea noastră, ca factori decizionali, este să le oferim condițiile pentru a se dezvolta în domeniile în care se simt cei mai buni. Prin modificările pe care le propunem în materie de învățământ preuniversitar, actul educațional trebuie să țină cont de potențialul și aptitudinile elevului, pentru a-i oferi fiecăruia șansa ca drumul pe care și-l va alege în viață să fie cel în care poate performa.
Ne dorim să oferim fiecărui copil dreptul la educație. Pentru ca niciun elev să nu fie lăsat în urmă am dezvoltat programele destinate reducerii abandonului școlar și susținerii copiilor din medii defavorizate. Pentru reducerea decalajelor în nivelul de pregătire avem în vederea introducerea unor programe care să ajute la consolidarea cunoștințelor.
Atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus prin Proiectul „România educată” necesită așezarea învățământului românesc pe principii noi care să asigure accesul la educație de calitate și să valorifice potențialul uman al României. Ca prim-ministru, rămân ferm angajat pentru concretizarea soluțiilor de sprijin pentru învățământul românesc, inclusiv prin alocarea fondurilor de care este nevoie.
Un rol extrem de important în acest proces revine și personalului din sistemul de învățământ. Avem multe exemple de oameni dedicați misiunii pe care și-au ales-o în viață, de a forma generațiile tinere, iar munca lor vedem deseori cum este răsplătită cu performanțe obținute de elevii lor în competiții de anvergură internațională.
Le mulțumesc pentru contribuția pe care o are fiecare dintre ei la recunoașterea învățământului românesc în lume, profesori și elevi deopotrivă!
La început de an școlar, vă urez, dragi elevi, succes și note bune!
Profesorilor le doresc ca activitatea didactică să le aducă cât mai multe satisfacții, iar pe părinți îi asigur că educația rămâne pe lista de priorități a acestui Guvern.”