Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 9 octombrie a.c., un mesaj cu ocazia Zilei Naționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
„Holocaustul reprezintă cea mai tragică pagină din istoria umanității, iar astăzi, gândurile noastre pioase se îndreaptă către victimele cruzimii declanșate de politicile antisemite. În urmă cu 77 de ani, evreii români erau obligați să renunțe la o viață normală și să înfrunte condițiile inumane din lagărele și ghetourile transnistrene. Avem datoria de a păstra nealterată memoria victimelor și de a evita repetarea unor astfel de atrocități, care ne-au pervertit sufletele și ne-au mutilat istoria.
Recuperarea memoriei Holocaustului, precum și combaterea antisemitismului au reprezentat, pentru țara noastră, obiective prioritare în ultimul deceniu și jumătate, iar rezultatele sunt însemnate. Avem o legislație foarte bine definită, care interzice organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist și xenofob, iar principiile egalității și nediscriminării sunt consfințite prin Constituție. În domeniul educațional, s-au înregistrat progrese semnificative, iar pentru o înțelegere aprofundată a istoriei comunității evreiești din țara noastră, este în curs de întemeiere Muzeul Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România. Pe plan internațional, România este direct implicată în eforturile de combatere a antisemitismului.
În mai puțin de trei luni, vom prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene, mandat care va avea ca obiectiv inclusiv consolidarea valorilor europene și contracararea antisemitismului, rasismului și intoleranței. Facem acest lucru conștienți de urgența și importanța vremurilor pe care le trăim, în care populismul, şovinismul, extremismul și iliberalismul reprezintă amenințări primejdioase care pun în pericol securitatea și pacea din Europa și care pot fi combătute doar prin promovarea solidarității și a coeziunii între statele membre. Democrația, libertatea, pacea, diversitatea și respectul față de drepturile omului reprezintă valorile fundamentale ale construcției europene pe care trebuie să le apărăm cu toată energia. Nouă, europenilor, istoria ne-a demonstrat din plin că abaterile de la aceste fundamente solide generează ură, violență și moarte.
2018 este anul în care marcăm Centenarul Marii Uniri, un bun prilej de a evalua cu foarte mare atenție istoria ultimului secol, cu bune şi cu rele. Intoleranța, rasismul, radicalismul și xenofobia, apoi încălcarea sistematică a statului de drept și a drepturilor omului au condus la 50 de ani de dictatură și îndepărtare de aspiraţiile Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Să învăţăm şi cum a putut fi realizată Marea Unire, dar şi cum a fost posibil ca în România să se dezvolte regimuri politice totalitare. Dovedind că ne-am însușit lecțiile trecutului, România trebuie să rămână, și în al doilea secol de modernitate, puternic atașată principiilor democratice.
Fie ca memoria victimelor să rămână veșnic în inimile noastre!”