Expoziția de fotografie „Ceramica de Horezu – Patrimoniul Cultural Imaterial al Umanității UNESCO” va fi deschisă, în perioada 4 noiembrie – 31 decembrie 2020, la Galeria Centrului pentru Cultură din Pułtusk, la inițiativa Institutului Cultural Român de la Varșovia.
Fotografiile, înfățișând imagini-simbol pentru cultura română, provin din arhivele Institutului Național al Patrimoniului și Muzeului Țăranului Român din București. Cele 22 de planșe ale expoziției prezintă olari la lucru, creațiile lor decorate și în formă brută, tehnica de pictură manuală și modele grafice specifice, ceramica ca decorație a caselor din regiunea Horezu sau expusă la târguri locale.
Ceramica de Horezu se află, din decembrie 2012, pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanitățiii UNESCO, alături de Ritualul Călușului (2005), Doina (2009), Colindatul de ceată bărbătească (2013), Jocul fecioresc din România (2015), Tehnici tradiţionale de realizare a scoarţei în România și Republica Moldova (2016) și Mărțișorul – Practici tradiționale asociate zilei de 1 Martie (2017).
Ceramica de Horezu reprezintă un meşteşug tradiţional unic, provine din partea de nord a judeţului Vâlcea şi reflectă generaţii de cunoştinţe, măiestrie şi îndemânare. Are un caracter propriu, unitar, bine definit prin formă, decor, tehnică şi colorit. Femeile şi bărbaţii îşi împart munca în procesul de fabricaţie. Bărbaţii selectează şi extrag lutul din filoane special, fiind apoi curăţat, tăiat, udat, frământat cu mâinile şi picioarele sau cu un ciocan mare de lemn, și transformat într-un corp de lut din care olarii din Horezu produc o ceramică roşie. Olarii modelează apoi fiecare obiect cu o tehnică specială care necesită concentrare, forţă şi agilitate, viteză mare de lucru, pentru ca lutul să nu se usuce. Fiecare persoană are metoda proprie de modelare. Femeile decorează obiectele cu motive tradiţionale – cocoșul, stelele, șarpele, copacul, florile, peștii, spirala dublă, frunza, spicul, pomul vieții, coada de păun ș.a. – utilizând tehnici şi instrumente speciale. Culorile sunt naturale, nuanţe vii de maro închis, roşu, verde, albastru şi „ivoriul de Horezu”. Obiectul este apoi ars în cuptoare speciale pentru arderea lutului. Olarii utilizează instrumente tradiţionale: un mixer pentru curăţarea lutului, o roată a olarului şi un pieptene pentru modelare, un corn de vită având în vârf o pană de gâscă. Cornul este umplut, iar culoarea se scurge prin pana de gâscă. Decorurile fine se obţin folosind un beţişor din lemn cu fire de păr de porc. Tradiţia este transmisă din generaţie în generaţie, în familie, în atelierele de olărit de la maestru la ucenic, prin intermediul târgurilor şi expoziţiilor. Această tradiţie oferă comunităţii un sentiment de identitate, menţinând, în acelaşi timp, o funcţie socială, în existenţa de zi cu zi.
