Curs pentru profesorii din comunitățile istorice
25 de cadre didactice de limba română din regiunea Cernăuți (Ucraina) participă la un curs de formare susținut de cadre didactice din România
Bucuresti, 12 iulie 2016. În data de 11 iulie 2016, la Casa Corpului Didactic Ilfov, din comuna Brănesti, a avut loc deschiderea oficială a cursului ”METODE INOVATIVE ÎN PREDAREA LIMBII ROMÂNE” – Curs pentru profesorii din comunitățile istorice, proiect în cadrul căruia 25 de cadre didactice de limba română din regiunea Cernăuți (Ucraina) participă la un curs de formare susținut de cadre didactice – formatori din România.
”Vă transmit salutul președintelui și tot respectul pe care îl avem și aprecierea nostră, a tuturor, pentru eforturile pe care le faceți să legați copiii de limba română și să le aduceți această parte de Românie în minte și în inimă. Emil Cioran spunea că nu trăim într-o țară. Trăim într-o limbă. Iată că Dvs. faceți ca România să fie în sufletele tuturor celor care vorbesc românește datorită Dvs. Și pentru asta vă suntem foarte recunoscători”, a declarat la deschiderea oficială a cursului, Dna SANDRA PRALONG, consilier de Stat.
Secretarul de Stat PETRE GURAN a transmis mesajul ministrului delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni, MARIA LIGOR: ”Educația în limba maternă a tinerilor din comunitățile românești din vecinătate reprezintă o prioritate pentru Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni. Este foarte important ca profesorii de limba română din regiunea Cernăuți, precum și din alte regiuni unde există importante comunități românești, să aibă acces la aceleași programe de formare de care beneficiază și cadrele didactice din România. Prin aceste instrumente putem crea un spațiu educațional comun și ne putem asigura de calitatea învățământului în limba română.”
“Nu este nimic mai important în viața unui om decât să preia moștenirea pe care i-au dat-o părinții săi și s-o ducă mai departe. Limba română este un dar pe care noi l-am primit și pe care noi trebuie să-l ducem mai departe. Este principalul instrument al identității noastre naționale. Ca inițiator al Legii privind sărbătorirea Zilei Limbii Române, am considerat că este important să marcăm acest moment în special pentru a readuce an de an în fața opiniei publice, nu numai din România, dar de pretutindeni acolo unde sunt români, importanța pe care o are limba română. Îmi doresc foarte mult ca Dvs. să duceți mai departe învățarea limbii române în nordul Bucovinei. Nimic nu este mai de preț decât a proteja o minoritate cu tot ceea ce înseamnă ea pe teritoriul statului respectiv”, a declarat senatorul VIOREL BADEA, reprezentant al Comisiei Românilor de Pretutindei a Senatului Romaniei.
Dna DANIELA BARBU – inspector școlar general al IȘJ Ilfov a afirmat: “Într-o perioadă atât de încărcată de evenimente pentru copiii noștri, mă bucur să gasesc o oază de liniște în această poveste frumoasă pe care mi-ar plăcea să o aud vorbită de Dvs pentru că eu cred că specificul limbii române este acela că sună frumos în toate regiunile istorice. Personal vă mulțumesc pentru că duceți mai departe limba română și pentru faptul că probabil veți motiva o parte dintre elevii Dvs. să vă urmeze și să ducă mai departe limba română în carierele lor, în familie și în comunitatea din care veniți”.
LILIA GOVORNEAN – președinte al Asociației Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina a spus: “Suntem aceia care duc mai departe comoara cea mai de preț pe care am primit-o de la înaintașii noștri – limba română. Noi, dascălii, suntem acei cioplitori în marmura sufletului. Noi, împreună cu întreaga comunitate am primit trecutul, noi reprezentăm prezentul și transmitem ceea ce avem mai de preț viitorului. Mulțumim Guvernului României care este alături de noi, cei care ne aflăm în străinătate, dar suntem întotdeauna cu sufletul și inima alături de frații noștri”.
METODE INOVATIVE ÎN PREDAREA LIMBII ROMÂNE” – Curs pentru profesorii din comunitățile istorice este un proiect derulat, în perioada 10 – 16 iulie 2016, de Asociaţia CENTRUL ROMÂN PENTRU INIŢIATIVĂ SOCIALĂ, în calitate de beneficiar al unei finanțări din partea Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni, având ca parteneri Casa Corpului Didactic Ilfov și Colegiul Silvic ”Th. Pietraru” Brănești (județul Ilfov), cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuți și al Asociației Cadrelor Didactice de Limba Română din Ucraina.
Dna ANTUANELA ROȘIORU, manager de proiect, președinte al Asociației Centru Român pentru Inițiativă Socială: ”Demersul Centrului Român pentru Inițiativă Socială vizează facilitarea accesului cadrelor didactice de limba română din comunitățile istorice la un program de formare similar cu cel al cadrelor didactice din țară, astfel încât profesorii din afara granițelor să poată înțelege, adapta și aplica și la nivelul comunităților din care provin metode asemănătoare cu cele din țară și să transmită în teritoriu experiențele europene acumulate în România”.