Site icon TIMP ROMÂNESC

 Mezzosoprana Ruxandra Donose și soprana Leontina Văduva, recitaluri la Paris cu Turnee de poveste… pretutindeni

Mezzosoprana Ruxandra Donose împreună cu pianistul Sergiu Tuhuțiu și soprana Leontina Văduva alături de pianistul şi ţimbalistul Cătălin Răducanu, continuă seria de evenimente Turnee de poveste… pretutindeni cu două concerte extraordinare în capitala Franței.

Marți, 26 noiembrie, de la ora 19:30, Leontina Văduva și Cătălin Răducanu vor susține un recital la Salle Colonne din Paris, iar sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 19:00, Ruxandra Donose și Sergiu Tuhuțiu vor cânta pentru publicul venit la Salle Rachmaninoff din Paris.

Povestea este cea care din copilărie te poartă pe aripile imaginației. Muzica este aceea care povestește dincolo de cuvinte. Turnee de poveste sunt pentru mine acelea care adună oamenii într-o lume muzicală în care totul e posibil, în care (în mod special pentru mine și concertul meu) melodia este o călătorie prin timpuri și stiluri. Diaspora își adună sufletul românesc în aceste povești muzicale ce străbat copilăria, tinerețea și maturitatea în cel mai armonios mod posibil.” (mezzosoprana Ruxandra Donose)

Proiectul Turnee de poveste… pretutindeni, care se va desfășura în perioada 24 noiembrie – 4 decembrie 2024, cuprinde șapte concerte în patru orașe europene: Lausanne, Paris, Roma și București și este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Concertele de la Paris sunt realizate în parteneriat cu Delegaţia permanentă a României la UNESCO. După Lausanne și Paris, turneele de poveste vor ajunge la Roma și București.

„Este o perioadă a anului plină de emoție pentru mine, căci vom oferi publicului de pretutindeni momente unice de muzică de la clasic până la muzica noastră tradițională, într-o variantă și un context speciale fiindcă va fi în trei țări. Nostalgie, mândrie și emoție vor fi sentimentele noastre în Elveția, Franța și România.” (soprana Leontina Văduva)

Turnee de poveste… pretutindeni este o extindere specifică pentru comunităţile de români din afara graniţelor, a proiectului Turnee de povestecare s-a dezvoltat din 2011 până în prezent la nivel național, cu multiple evenimente internaţionale prezentate de-a lungul timpului. De asemenea, este un proiect complex şi inedit de promovare a marilor interpreţi români de operă care fac personal parte din comunitatea românilor de pretutindeni, în acest caz, sopranele Leontina Văduva (Franţa), Teodora Gheorghiu (Elveţia), mezzosoprana Ruxandra Donose (Austria) şi bas-baritonul Sorin Coliban (Austria), în programe care panoramează genurile și stilurile muzicale naționale și internaționale, în succesiuni atractive în care acestea se alătură firesc.

Cele 6 evenimente europene programate la Lausanne, Paris şi Roma între 24 noiembrie şi 2 decembrie precedă concertul de gală care va avea loc pe 4 decembrie la București, la Ateneul Român și în care se vor reuni toți cei patru solişti lirici alături de pianiştii Diana Ionescu, Sergiu Tuhuţiu şi Cătălin Răducanu pentru a aduce în faţa publicului de acasă valoarea care i-a consacrat pe marile scene ale lumii.

Vârfurile şcolii muzicale româneşti au plecat dintotdeauna în lume, dar în clipa maturităţii artistice şi-au dorit să împărtăşească arta lor şi publicului din rândul căruia au venit, cel românesc, fie că el se găseşte pretutindeni sau acasă. Sunt voci care strălucesc pe cele mai mari scene ale lumii (Covent Garden, Staatsoper din Viena, Opera din Paris, Metropolitan Opera) care vor aborda un repertoriu accesibil publicului larg, ce are ca permanent fir roşu, revenirea la muzica românească.

În prezent, peste 5 milioane de români trăiesc în afara granițelor țării, iar numărul lor este în creștere – peste 20% din numărul total de cetățeni ai României.

Ideea de a prezenta în Elveţia, Franţa şi Italia un proiect având în centru mari artişti români din domeniul muzicii clasice care sunt stabiliţi în afara ţării, s-a născut astfel din dorința de a promova și restitui comunității de români din Europa, bogăția şi reprezentativitatea artei interpretative naționale și în același timp, de a da posibilitatea acestei comunități să se bucure de muzica autohtonă şi universală într-o interpretare de excepție.

Exit mobile version