România a intrat în valul 5 al pandemiei COVID-19 și se află pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
„În mod evident, România a intrat în valul 5. Am discutat de câteva sute de cazuri pe zi. Acum discutăm de câteva mii de cazuri pe zi. Chiar dacă pare că situația s-a stabilizat de vreo patru-cinci zile, asta nu înseamnă că lucrurile au revenit la normal. Apropo de acel număr de reproducere bazal, acum ne aflăm pe la 1,70. Am crescut de la 0,7 la 1,7, ceea ce demonstrează că este o creștere rapidă în România”, a spus Rafila la Antena 3.
Ministrul spune că România este pe locul 2 sau 3 în Europa în ceea ce privește ritmul de creștere a numărului de cazuri.
„Suntem pe unul dintre cele mai rapide trenduri de creștere din Europa – și nu mă refer doar la Uniunea Europeană. Suntem pe locul 2 sau 3. Nu avem încă niciun motiv să ne relaxăm, ci dimpotrivă, trebuie să fim extrem de atenți. Speranța este că aceste cazuri noi care se înregistrează să nu pună în pericol sistemul de sănătate, adică persoanele care se internează să nu fie așa de multe”, a mai spus Rafila.
Întrebat unde trebuie să sune un cetățean al cărui test pentru SARS-CoV-2 este pozitiv, ministrul Sănătății a spus că primul cu care trebuie luată legătura este medicul de familie.
„În primul rând, trebuie să ajungă să aibă testul pozitiv. De foarte multe ori nu avea testul pozitiv. Și atunci primul pas este la medicul de familie unde poate să facă acest test. Înainte, nu putea, pentru că nu era finanțată această activitate. Nu era plătit testul la medicul de familie. Dacă medicul de familie îl plătea din banii lui, bine, dacă nu… Nu era normal să se întâmple așa.
Deci primul pas este testarea la medicul de familie. Medicul de familie evaluează pacientul și, în funcție de vârstă, de comorbidități, de starea clinică a pacientului îl îndrumă la domiciliu, unde îl monitorizează telefonic zilnic, iar dacă starea lui se schimbă sau persoana care se prezintă la medicul de familie are comorbidități care ar putea să pună probleme sau are o formă medie de boală, atunci este îndrumat la acel centru de evaluare. Avem aproape 200 de astfel de centre care devin operaționale”, a mai spus Rafila.
Ministrul Sănătății i-a sfătuit pe români ca fiecare cetățean sau fiecare familie să aibă o mică trusă de urgență acasă care să conțină un pulsoximetru și un termometru.