Copiii și tinerii din București și Ilfov sunt invitați să participe la un nou concurs de creație literară marca Biblioteca Metropolitană București (BMB), de această dată tema fiind una extrem de provocatoare și de actuală, sustenabilitatea, cultura fiind un subdomeniu al dezvoltării durabile.
Concursul de creație literară ”CARTEA VERDE A COPILĂRIEI” este organizat de Biblioteca Metropolitană București, cu sprijinul Direcției Cultură, Învățământ, Turism a Primăriei Municipiului București.
Îmbinând talentul literar cu exersarea și dezvoltarea unor abilități specifice educației pentru sustenabilitate, copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani sunt invitați să participe la o serie de ateliere de scriere și ilustrare creativă, care vor avea loc, în toate filialele BMB, în perioada până pe 29 septembrie 2023. Participarea este gratuită!
Cele mai bune lucrări realizate în cadrul acestor ateliere vor fi publicate într-un volum de creație literară – Antologie de texte, care va fi tipărit sub egida Editurii Bibliotecii Metropolitane București. Antologia va fi lansată în cadrul unui eveniment cultural-artistic, care se va încheia cu Festivitatea de Premiere a autorilor lucrărilor câștigătoare, publicate în volumul de creație literară.
Pentru realizarea lucrărilor, copiii pot folosi orice formă de exprimare literară: poezie, povestire sau piesă de teatru, pentru a crea o operă literară care să devină un simbol al luptei contra cronometru, pentru salvarea planetei. Lucrările pot fi însoțite/susținute de una sau mai multe ilustrații creative.
”Ar fi minunat dacă am trăi într-o lume a copiilor activiști, informați și implicați, de aceea, prin intermediul proiectului ”CARTEA VERDE A COPILĂRIEI” ne dorim să îi provocăm pe toți copiii și tinerii din București și din Județul Ilfov, să aștearnă pe hârtie, folosindu-și abilitățile de scriere creativă, cadrul literar și chiar analitic al sustenabilității, deoarece acesta se conectează cu multe discipline și domenii diferite. Biblioteca Metropolitană București trebuie să fie unul dintre promotorii și susținătorii educației sustenabile, în care copiii sunt încurajați să exploreze, să pună întrebări, să facă propriile observații cu privire la mediul înconjurător. Din pasiune pentru educație, din respect pentru cultură!”, a declarat directorul Bibliotecii Metropolitane București, Ramona Ioana Mezei.
Concursul are ca scop încurajarea copiilor și preadolescenților să își îmbunătățească abilitățile de exprimare în scris și să își dezvolte, în același timp, imaginația și creativitatea, folosind cunoștințele și experiențele personale sau de grup, în ceea ce privește conservarea și protejarea resurselor naturale, având ca scop final dobândirea unei mentalități colective, bazată pe sustenabilitate.