Un elev român din Dover se numără printre cei mai inteligenți oameni din Marea Britanie. Iulian Barascu are 11 ani, vorbește engleza perfect și a aplicat, recent, pentru a face parte din Mensa – organizația persoanelor cu un coeficient de inteligență ridicat. Scorul primit de copilul român este un IQ de 162 – mai mare decât cel al lui Albert Einstein sau Stephen Hawking, scrie Dover Express.
Gheorghe Barascu, tatăl lui Iulian, are 36 de ani și este preot – profesor. El a venit cu familia în Marea Britanie în 2009, iar acum locuiește împreună cu soția și fiul său în Dover. Mama lui Iulian, Gabriela, are 40 de ani și este medic stomatolog.
Iulian, care joacă baschet și ia cursuri de actorie, scrie acum un roman.