Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a declarat, sâmbătă, la Arad, că miercuri va fi semnat contractul de achiziție de la Guvernul SUA a sistemelor de rachete Patriot, iar în aceeași ședință a Guvernului s-ar putea aproba programul de înzestrare cu transportoare blindate 8×8 Piranha. Ministrul a declarat că dotarea Armatei este un semnal de pregătire, de descurajare și apărare în fata Rusiei, care, după anexarea ilegală a Crimeei, și-a întețit provocările la adresa NATO .”Săptămâna trecută am obținut aprobarea Parlamentului pentru achiziționarea primului sistem de rachete Patriot, iar miercuri urmează să semnăm scrisoarea de acceptare, practic contractul prin care Guvernul Statelor Unite vinde către Guvernul României cele șapte sisteme, care sunt atât pentru forțele aeriene, cât și pentru forțele terestre. Anul acesta vom achita primul sistem (…) În a doua jumătate a anului 2019 primul sistem va fi în țară, urmând a fi perfect operațional în prima jumătate a lui 2020, a declarat ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, citat de news.ro.
El a adăugat că, prin alocarea a 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naționale, din care 48% pentru programe de înzestrare, România a arătat că își onorează angajamentele pe care le are ca țară membră NATO, dar și ca partener strategic în Parteneriatul cu SUA.
Tot miercuri, în ședința de Guvern, sperăm să putem aproba proiectul de Hotărâre de guvern pentru programul transportoare blindate 8×8 Piranha, care va ajuta industria românească de apărare să fie relansată, pentru ca începand cu numărul 31 aceste transportoare urmează să fie produse la Uzina Mecanică București”, a spus Fifor.
Ministrul a mai declarat că înzestrarea pe care Armata Românei o face ca principal partener al Flancului Estic în regiunea Mării Negre este un semnal de pregătire, de descurajare și apărare.
Mihai Fifor a participat, în Cetatea Aradului, la ceremonia de predare-primire a comenzii Batalionului Mixt Romano-Ungar de Menținere a Păcii, eveniment care a avut loc cu ocazia încheierii exercițiului WISE FORESIGHT 2017, care s-a desfășurat în Ungaria.