Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a primit aprobarea oficială din partea Comisiei Europene pentru Programul Regional București-Ilfov, în valoare de 1,4 miliarde de euro, astfel că harta descentralizării fondurilor europene este completă, anunță MIPE.
Odată cu aprobarea Programului București-Ilfov, toate cele 8 programe regionale au primit aviz pozitiv din partea Executivului european.
Cele 8 Programe Regionale aferente perioadei 2021–2027 au fost elaborate în așa fel încât să permită transferul de competenţe administrative şi financiare de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, împreună cu resursele financiare necesare exercitării acestora.
„Suntem într-un moment în care putem afirma că demersurile pe care le-am început în 2020, în precedentul mandat, și-au găsit finalitatea într‑o reușită ce va fi de mare impact pentru domeniul fondurilor europene. Odată cu aprobarea PR BI, harta descentralizării banilor europeni este completă. Regiunea București-Ilfov (RBI) are un caracter aparte față de celelalte regiuni de dezvoltare. Deși are cea mai mică suprafață, de doar 1.823 km², concentrează 13.43% din populația țării, fiind cea mai dens populată regiune, 1.436,6 locuitori/km2 și cu cel mai ridicat grad de urbanizare. Tocmai de aceea, și planul pentru alocarea celor 1,4 miliarde de euro a fost unul special. Programul vine să în dezvoltarea unei economii inteligente, sustenabile și incluzive în vederea îmbunătățirii standardului de viață și creșterii rezilienței față de provocările societale. Programul va valorifica potențialul competitiv și își va îmbunătăți capacitatea de a oferi cetățenilor și întreprinderilor un mediu atractiv, durabil, curat și incluziv, în care aceștia își vor dori să locuiască și să investească, prin promovarea inovării, digitalizării, accesului echitabil la servicii publice moderne, educație și oportunități de afaceri, având permanent în vedere eficientizarea consumurilor energetice, reducerea emisiilor de CO₂ și adaptarea la provocările climatice”, a tramsmis ministrul Marcel Boloș.
În cadrul fiecărui program regional, problemele și provocările orașelor din regiune au fost abordate individual. Cele 8 Programe Regionale sunt:
Program | Alocare UE (mil. euro) | Alocare buget de stat (mil. euro) | Total (mil. euro) |
PR BI | 586,58 | 879,88 | 1.466,46 |
PR Sud-Est | 1.238,76 | 250,01 | 1.488,77 |
PR SV Oltenia | 997,84 | 211,14 | 1.208,98 |
PR Sud-Muntenia | 1.312,12 | 264,67 | 1.576,79 |
PR Centru | 1.152,06 | 232,39 | 1.384,45 |
PR N E | 1.457,09 | 302,33 | 1.759,42 |
PR N V | 1.194,57 | 242,68 | 1.437,25 |
POR V | 981,17 | 197,92 | 1.179,09 |
Programul Regional București-Ilfov are o alocare totală de 1,4 miliarde euro și susține, prin priorități de finanțare specifice, transformarea regiunii într‑o regiune competitivă prin inovare, digitalizare și întreprinderi dinamice (alocare totală 374,55 milioane euro), digitală (alocare totală 75 milioane euro), prietenoasă cu mediul (alocare totală 300 milioane euro), cu mobilitate urbană ridicată (alocare totală 287,50 milioane euro) și accesibilă (alocare totală 106,25 milioane euro), o regiune cu infrastructură educațională modernă (alocare totală 171,60 milioane euro), atractivă și incluzivă (alocare totală 93,05 milioane euro). Pentru intervențiile dedicate asistenței tehnice este prevăzută o alocare financiară totală de 58,49 milioane euro.
Printre rezultatele programului se numără:
- 327 de întreprinderi sprijinite în cercetare și dezvoltare;
- 22 organizații de cercetare-dezvoltare-inovare sprijinite;
- 5 clustere de inovare în beneficiul IMM-urilor;
- 375 IMM-uri sprijinite pentru digitalizare;
- 7 instituții publice sprijinite pentru digitalizare;
- 1074 operatori economici sprijiniți;
- 656 companii sprijinite prin instrumente financiare;
- 700 gospodării eficientizate energetic;
- Peste 100.000 mp reabilitați (clădiri publice);
- Peste 20.000 mp lucrări de reducere a riscului seismic (clădiri publice);
- 63 ha infrastructuri verzi;
- 8 km trasee de transport public electric urban/ suburban modernizate/reconstruite;
- 41 km infrastructură ciclism;
- 76 km drumuri județene construite/reabilitate/modernizate;
- Peste 23 mii elevi beneficiari de infrastructură educațională nouă/modernizată;
- 000 mp zone urbane reabilitate.
Recent, a avut loc evenimentul de semnare a Acordului de Parteneriat între Guvernul României și Comisia Europeană, documentul strategic care acoperă fondurile Politicii de Coeziune și cel al Politicii Maritime și Pescuit pentru perioada de Programare 2021 – 2027.
Astfel, în al treilea exerciţiu financiar prin care statul român va beneficia de fonduri europene, se vor implementa şaisprezece Programe, prin care României îi vor fi alocate peste 31 de miliarde de euro.
Primul Program aprobat de executivul european din Politica de coeziune 2021–2027 a fost Programul Asistență Tehnică, la 23 august, cu o alocare de 0,96 miliarde de euro.
În continuare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene are drept obiectiv finalizarea procesului de negociere formală și aprobare a tuturor programelor aferente perioadei 2021–2027 până la sfârșitul anului în curs.
Descentralizarea fondurilor europene
La finele lunii iunie, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență care completează cadrul legal necesar exercitării de către Agențiile pentru Dezvoltare Regională (ADR) a atribuțiilor care derivă din îndeplinirea calității de autoritate de management (AM) în domeniul dezvoltării regionale precum și în domeniul prevenirii, constatării și sancționării neregulilor.
Actul normativ are în vedere ca ADR să fie de deplin funcționale în cel mai scurt timp, pentru a evita eventuale întârzieri în demararea implementării programelor regionale și, totodată, riscul de dezangajare a fondurilor externe nerambursabile cu această destinație.
Prin soluțiile legislative prevăzute, ordonanța permite ca deciziile luate de către ADR în procesul de gestionare și control al programelor regionale să aibă forță juridică obligatorie pentru solicitanți, beneficiari sau alte entități cu care intră în raporturi juridice în exercitarea funcțiilor.