Ministerul Sănătății derulează cel mai amplu program de screening pentru tuberculoză, la nivel național -”Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”. Proiectul beneficiază de cofinanțare din fonduri europene nerambursabile în valoare de 63,3 milioane lei, la care se adaugă contribuția din bugetul Ministerului Sănătății, în valoare de 975 mii lei. Beneficiarul acestui Proiect este Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.
Proiectul are o perioadă de derulare de cinci ani (martie 2018 – 2023) și este axat pe prevenirea, screeningul și diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup țintă de 75.010 persoane la nivel național, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunități rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependență de alcool, droguri sau alte substanțe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar.
În anul 2018 a fost realizată metodologia de screning și s-a inițiat achiziția caravanelor care vor fi livrate în luna mai, pentru a fi utilizate în activitățile programului.
”Controlul tuberculozei este o prioritate nu doar în România, ci și la nivel internațional, iar proiectul demarat de Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, alături de partenerii din asociațiile de pacienți și societatea civilă, are o importanță strategică în eforturile României de a combate această problemă de sănătate publică. Proiectul înseamnă un pas major în lupta împotriva tuberculozei. El presupune activități integrate, care vizează în primul rând depistarea precoce a cazurilor de TB, prin screening, precum și diagnosticarea și tratamentul pacienților din grupuri vulnerabile, acolo unde este nevoie de intervenții rapide și eficiente pentru a stopa tuberculoza”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății.
Acest proiect este parte integrantă din Strategia Națională de Control al Tuberculozei, care a fost aprobată prin hotărâre de guvern.
Promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a discriminării cu scopul creșterii accesului la servicii durabile, de înaltă calitate, reprezintă direcții de bază în implementarea programului de screening în grupul țintă definit.
În activitatea de screening, institutul va folosi trei caravane mobile, dotate și acreditate pentru screening radiologic și diagnostic molecular rapid al tuberculozei, care au fost deja achiziționate.
În același timp, proiectul urmărește optimizarea diagnosticării și a tratamentului împotriva TB pentru 15.003 de români, care are putea fi depistați în urma screningului, prin activități care includ reevaluarea periodică, în vederea creșterii aderenței la tratament, precum și prin elaborarea de rapoarte, studii și propuneri de politici publice pe baza datelor obținute în urma acțiunilor de screening, în conformitate cu Strategia Națională de Control al Tuberculozei 2015-2020.
Proiectul mai include o serie de activități de formare specifică pentru 560 de specialiști din sfera socio-medicală, pentru îmbunătățirea nivelului de cunoștințe teoretice și practice și creșterea capacității tehnice în relație cu prevenirea, depistarea precoce, diagnosticul și tratamentul TB. Este vorba despre asistenți sociali, asistenți medicali comunitari, asistenți medicali și mediatori sanitari, care vor beneficia de cursuri de educație medicală continuă, teoretice și practice, dezvoltate în cadrul unui curriculum de formare acreditat în baza metodologiei realizate la nivel național. Complementar, 60 de profesioniști, din grupul țintă, vor fi implicați în schimburi de experiență și de bune practici în domeniul screeningului TB, în alte state membre ale Uniunii Europene. Proiectul înglobează totodată și activități de informare și conștientizare cu privire la necesitatea depistării precoce, a diagnosticării și tratamentului tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, care vor fi derulate în cadrul grupurilor țintă și al publicului larg, menite să susțină acțiunile specialiștilor în vederea controlului tuberculozei în România.
România rămâne în topul țărilor din Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul cazurilor de tuberculoză. În anul 2018, potrivit datelor Programului Național de Supraveghere și Control al Tuberculozei, în țara noastră au fost înregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoză, la adulți. Dintre acestea, 9.818 au fost cazuri noi, iar 1.812 au fost recidive.
Cele mai multe cazuri de tuberculoză au fost diagnosticate în București (822 de cazuri), Iași (599 de cazuri) și Dolj (595 de cazuri). La polul opus se află județele Harghita (56 de cazuri), Covasna (63 de cazuri) și Sălaj (90 de cazuri).
În ceea ce privește tuberculoza la copii, anul trecut au fost diagnosticate 545 de cazuri, dintre care 5 au fost recidive. La fel ca în cazul adulților, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București (64 de cazuri), urmat apoi de județele Teleorman (49 de cazuri) și Maramureș (32 de cazuri).