Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a deschis miercuri, 13 octombrie 2021, cea de-a XIV-a ediție a Forumului Organizațiilor Neguvernamentale de la Marea Neagră.
Desfășurându-se pe parcursul a trei zile, în perioada 13-15 octombrie 2021, sub titlul „Întărirea capacității organizațiilor societății civile de la Marea Neagră de a spori cooperarea și stabilitatea regională”, ediția din acest an urmărește să identifice provocările comune cu care se confruntă organizațiile neguvernamentale din regiune și, totodată, își propune să evalueze impactul pandemiei de COVID-19 asupra ONG-urilor din regiunea Mării Negre. Evenimentul este organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND, cu sprijinul Comisiei Europene și sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe al României.
În intervenția sa, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat angajamentul României față de cooperarea regională și dezvoltarea economică durabilă în regiunea Mării Negre. În context, a amintit progresele realizate în implementarea Sinergiei Mării Negre, precum adoptarea Agendei maritime comune pentru Marea Neagră și a Agendei strategice pentru cercetare și inovare în regiunea Mării Negre. Șeful diplomației române a trecut în revistă provocările actuale ale regiunii și a subliniat importanța cooperării în gestionarea acestora, punând accentul pe conceptul de securitate în sens larg, care cuprinde și o dimensiune economică sau socială, precum și asupra necesității consolidării rezilienței la nivel statal și societal.
De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat rolul societății civile în promovarea și implementarea proiectelor de cooperare în regiune, în baza relațiilor strânse ale acesteia cu comunitățile locale și a experienței în formarea de parteneriate în vederea atingerii unor obiective comune.
În zilele următoare, Forumul va include sesiuni axate asupra proceselor de democratizare și dezvoltare economică durabilă în regiunea Mării Negre, societatea civilă ca factor cheie al rezilienței și dezvoltării, necesitatea coeziunii și acțiunii comune în regiunea Mării Negre, obiectivele de dezvoltare durabilă și principiile eficienței dezvoltării. Forumul include, de asemenea, o serie de grupuri de lucru restrânse, pentru a facilita dialogul între membrii societăților civile participante în diverse domenii de cooperare.
Forumul ONG-urilor de la Marea Neagră a fost lansat în 2008, cu sprijinul MAE român, prin fondurile asistenței oficiale pentru dezvoltare, și al Black Sea Trust/German Marshall Fund of US. Începând cu 2013, Comisia Europeană a devenit partener al MAE român în finanțarea inițiativei. Primele ediții au avut loc la București și Constanța. Din 2014, Forumul ONG-urilor la Marea Neagră este organizat, prin rotație, și în alte state din regiunea Mării Negre. În 2018, Forumul și-a desfășurat lucrările, în premieră, la Bruxelles. În 2019 a urmat o nouă premieră, prin organizarea evenimentului în Turcia, la Istanbul. În contextul pandemiei de COVID-19, în 2020, evenimentul a fost organizat, pentru prima dată, exclusiv online.