Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu va deschide joi, 13 februarie 2020, reuniunea Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor, care are loc la București, în contextul exercitării Președinției române a Comunității Democrațiilor (2019-2021).
Reuniunea de lucru a Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor are ca obiectiv principal pregătirea Conferinței ministeriale a Comunității Democrațiilor, care va avea loc în perioada 25 – 26 iunie, la București, și va marca aniversarea a 20 de ani de la semnarea Declarației de la Varșovia, documentul fondator al Comunității Democrațiilor.
În marja conferinței, ministrul afacerilor externe va avea o serie de întrevederi bilaterale, printre care cu omologul gambian, Mamadou Tangara, și cu Secretarul General al Comunității Democrațiilor, Thomas Garrett.
România asigură Președinția Comunității Democrațiilor în perioada septembrie 2019 – septembrie 2021, având ca principale obiective, inter alia, facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice, promovarea democrației pe plan global, ca unic sistem care garantează prosperitatea și dezvoltarea durabilă, precum și relația dintre procesele democratice și tehnologia informației.
Comunitatea Democrațiilor, înființată în anul 2000, la inițiativa SUA, prin semnarea de către 106 state a Declarației de la Varșovia, este cea mai amplă platformă de dezbatere și schimb de experiență pe tema democrației la nivel global. Consiliul Guvernator, care se compune din 31 de state, inclusiv România (din 2011), este principalul organ decizional al Comunității Democrațiilor.