Ulterior consultărilor politice cu omologul ungar, Peter Szijjártó, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut astăzi, 28 aprilie 2021, la Jula/Gyula, o întâlnire cu reprezentanți ai minorității române din Ungaria, în scopul cunoașterii nemijlocite a modului în care drepturile lor etnice, culturale, lingvistice și religioase sunt protejate și promovate.
Cu această ocazie, ministrul Bogdan Aurescu a evidențiat faptul că întâlnirea cu reprezentanții minorității române are și o valoare simbolică, aceasta desfășurându-se la scurt timp după semnarea, în cursul aceleiași zile, a Protocolului celei de a 8-a sesiuni a Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în domeniul minorităţilor naţionale. Semnarea Protocolului marchează debutul unei noi sesiuni a Comitetului de specialitate, pe agenda căruia vor figura toate aspectele problematice cu care etnicii români din Ungaria se confruntă din perspectiva conservării drepturilor lor identitare, în scopul identificării soluțiilor potrivite.
Așadar, în perspectiva relansării dialogului bilateral în cadrul acestui format dedicat, întrevederea cu reprezentanții minorității române din Ungaria a oferit ocazia expunerii de către aceștia a aspectelor legate de modul în care drepturile lor identitare sunt protejate de statul ungar.
Ministrul Bogdan Aurescu i-a asigurat pe reprezentanții minorității române de atenția acordată de statul român acestui subiect și de menținerea sa constantă pe agenda bilaterală de discuții cu partea ungară. În context, demnitarul român a informat că a transmis oficialilor ungari, cu prilejul tuturor întâlnirilor, preocuparea autorităților de la București în legătură cu: necesitatea creşterii calității învățământului în limba română, la un nivel care să asigure însuşirea şi transmiterea sa generaţiilor următoare, atât prin asigurarea unei finanțări adecvate și predictibile, cât și prin investiții în infrastructură, în materiale educaționale și în pregătirea profesorilor de limba română; necesitatea asigurării unei finanțări adecvate a mass-media de limba română; nevoia finanțării corespunzătoare și susținerii proiectelor instituțiilor de cultură reprezentative pentru etnicii români din Ungaria și a proiectelor culturale de interes; obligativitatea luării măsurilor eficiente vizând eliminarea fenomenului de etno-business care alterează identitatea etnică a românilor din Ungaria.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu i-a încurajat pe reprezentanții minorității române să expună, punctual, aspectele problematice cu care se confruntă în exercitarea drepturilor lor identitare și să le aducă prompt atât în atenția autorităților de la Budapesta, cât și în atenția autorităților de la București, subliniind deschiderea deplină a autorităților române în sprijinul etnicilor români de pretutindeni, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unui dialog susținut cu autoritățile statului de reședință.
Totodată, cu prilejul vizitei la Jula, ministrul Bogdan Aurescu a vizitat, împreună cu omologul ungar, Catedrala Sfântul Nicolae și Centrul Eparhial. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, a făcut o prezentare a așezămintelor, cu accent pe proiectele de renovare realizate și intențiile pentru viitor.