Ministru delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, a participat pe 6 iulie, la Cahul, la ceremonia de dezvelire a bustului poetului Grigore Vieru. Evenimentul a fost organizat de ICR „Mihai Eminescu” de la Chișinău, lucrarea fiind finanțată de ICR și realizată de cunoscutul artist plastic din Rep. Moldova, Ion Zderciuc. Dezvelirea oficială a bustului marelui poet român Grigore Vieru a avut loc în cadrul manifestărilor prilejuite de Zilele Orașului Cahul.
În prezența unui public numeros, format din peste 200 de admiratori ai operei şi personalității lui Grigore Vieru de pe ambele maluri ale Prutului, au avut intervenţii personalități marcante din România și Rep. Moldova. Alături de ministrul Bogdan Stanoevici, au evocat momente importante din viața și personalitatea poetului – academicianul Valeriu Matei, directorul ICR „Mihai Eminescu” de la Chișinău, Mircea Cosma, președintele CJ Prahova și Irina Păcurețu, reprezentantul Consulatului României la Cahul.
Oficialii români au subliniat că înălţarea bustului este semnul recunoştinţei faţă de activitatea unui mare român și de asemenea, un simbol al susținerii de care se bucură proiectele din Republica Moldova din partea României. S-a subliniat, de asemenea, dimensiunea națională și universală a operei lui Grigore Vieru, care l-a transformat într-un vârf al generației poetice a anilor ’60.
La propunerea academicianului Valeriu Matei, directorul ICR „Mihai Eminescu” la Chișinău, a fost ținut un moment de reculegere în memoria victimelor deportărilor comuniste din Basarabia, din 6 iulie 1949.
Reprezentanții administrației locale, Petru Burlacu, primarul orașului Cahul, și Avram Micinschi, președintele raionului Cahul, au mulțumit României pentru sprijinul acordat în edificarea acestui monument. Oficialii au menționat că bustul lui Grigore Vieru reprezintă punctul de bază al unui proiect de realizare a unei alei a personalităților în Parcul Central ”Grigore Vieru” din Cahul.
De asemenea, la eveniment au rostit alocuțiuni Ion Butmălai şi Maria Ciobanu, deputaţi în Parlamentul Republicii Moldova.
Nicolae Dandiş, preşedintele Asociaţiei pentru Cooperare şi Comunicare Demografică – „Dialog” din Cahul, inițiatorul proiectului, a dezvăluit publicului demersurile pentru realizarea acestui proiect. De asemenea, a subliniat că România, prin Institutul Cultural Român, a avut o contribuție fundamentală, care a adus locuitorilor din Cahul un monument de artă și o piatră de temelie pentru tot ce înseamnă importanţa limbii române, a independenţei şi neamului românesc.
Poetul Viorel Dinescu, prieten al lui Grigore Vieru, a evocat evenimente din viața acestuia și ultimele momente petrecute împreună.
Ceremonia s-a încheiat cu un emoționant moment artistic, oferit publicului de Studioul Teatral „Masca” și Teatrul „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, în care au fost prezentate melodii pe versurile lui Grigore Vieru. Un grup de copii din Cahul a recitat poezii din creația marelui poet român.