Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă participă, în zilele de 17 și 18 februarie, la Reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, organizată în sistem video-conferință.
În cadrul discuțiilor din prima zi a evenimentului – prezidate, de la Cartierul General al NATO de la Bruxelles, de Secretarul General al Alianței, Jens Stoltenberg – au fost abordate tematicile referitoare la agenda „NATO 2030″, precum și în relație cu implementarea posturii colective de descurajare și apărare, partajarea echitabilă a responsabilităților (burden-sharing) și agenda trans-atlantică de securitate. Reuniunea virtuală a oferit ocazia primei participări, în format aliat, a noului secretar american al apărării, Lloyd J. Austin.
În cadrul discuțiilor purtate în prima zi a reuniunii, ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a exprimat sprijinul României pentru continuarea procesului ”NATO 2030″ și a evidențiat angajamentul țării noastre privind asigurarea cheltuielilor pentru apărare, în linie cu deciziile şi cerinţele specifice la nivel aliat. De asemenea, ministrul apărării naționale a reiterat susținerea României pentru aprofundarea procesului de adaptare şi consolidare a posturii Alianței de descurajare şi apărare, în linie cu cerinţele mediului de securitate pe termen mediu şi lung.
Pe parcursul unei sesiuni speciale, cu participarea Finlandei și Suediei – țări partenere ale Alianței, şi a Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri europene și politica de securitate, Joseph Borell, au fost evidențiate provocările și amenințările de securitate comune în vederea identificării de soluții pentru gestionarea eficientă a acestora, inclusiv în dezvoltarea cooperării NATO-UE. În context, ministrul român al Apărării a subliniat rolul fundamental al relației trans-atlantice pentru securitatea și apărarea europeană și a evidențiat poziția centrală a aspectelor securitare privind flancul Estic al NATO pentru agenda prioritară de lucru a aliaților, informează MApN.