Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, s-a întâlnit la Belgrad cu ministrul sârb al Educației, Tomislav Jovanovic, prilej cu care a reluat discuțiile referitoare la introducerea limbii române în școli, care drept al acestei minorități, cu accent pe definitivarea procesului de introducere a limbii române în toate școlile din Serbia de Răsărit, pe baza opţiunii liber exprimate a tuturor elevilor români, care trebuie consultaţi fără excepţie în acest sens.
Ministrul Jovanovic a declarat că ar fi utilă o întâlnire cu omologul român pentru a definitiva proiectele aflate în derulare, precizând că se pot face progrese numai printr-o colaborare strânsă între cele două state.
De asemenea, ministrul a discutat și cu co-președinta Comisiei mixte inter-guvernamentale România-Serbia în domeniul minorităților naționale, Suzana Paunovici, reiterând aprecierea părţii române privind caracterul relației bilaterale, privilegiat atât din punct de vedere politic, cât și economic.
De asemenea, și-a exprimat speranţa că Serbia se va conforma angajamentelor făcute în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorității române și a solicitat aplicarea unui regim de protecţie unitar atât în Voivodina, cât și în Valea Timocului. Co-președinta Comisiei mixte și-a arătat deschiderea pentru înaintarea dialogului pe acest subiect și a arătat că Voivodina reprezintă un exemplu care demonstrează disponibilitatea statului sârb de a respecta valorile europene.
În discuțiile cu reprezentanții Asociației Comunitatea Românilor din Serbia și ai Consiliului Național al Minorității Române din Serbia, au fost discutate măsurile necesare pentru sprijinirea, inclusiv cu implicarea statului român, a proiectului de predare a limbii române în școlile din Valea Timocului.
În discuția cu reprezentanții asociației Comunitatea Românilor din Serbia ministrul David a reafirmat sprijinul statului român pentru realizarea acelor proiecte destinate comunității care vor contribui la păstrarea și promovarea identității culturale, lingvistice și religioase.
În perioada 10-11 decembrie 2013, ministrul Cristian David a efectuat o vizită oficială la Belgrad.