Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a anunțat, joi, că vor fi inițiate demersurile necesare pentru instituirea unui spațiu comunicațional comun între România și Republica Moldova, astfel încât cetățenii celor două state să aibă acces la canale de televiziune și posturi de radio în limba română, anunță Prompt Media.
“Republica Moldova este un stat vecin cu care împărtășim aceeași istorie, aceeași limbă și aceeași cultură. În acest sens, vom încerca să rupem toate barierele comunicaționale dintre noi și vom iniția demersuri privind instituirea unui spațiu comunicațional comun între România și Republica Moldova, astfel încât instituțiile audiovizualului din România și din Republica Moldova să aibă acces reciproc, liber și gratuit. Dorim să creăm un spațiu în care vorbitorii de limba română de pe ambele maluri ale Prutului să se simtă liberi, acasă, în propria lor limbă”, a declarat Stoenescu, la RFI, reluând una dintre ideile exprimate cu ocazia audierii sale în comisiile parlamentare de specialitate, înaintea învestirii în funcție.
În opinia sa, acest spațiu audiovizual comun reprezintă soluția apropierii dintre cele două state.
“Din păcate, presa de limba română întâmpină probleme în Republica Moldova și numai prin ruperea barierelor la nivel audiovizual putem impulsiona prezența culturii române și identității naționale în Republica Moldova. De asemenea, este foarte important ca și românii din România să aibă acces la știri, la informații, despre ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Numai prin schimbul de informații, acces la spațiul audiovizual comun putem să ne apropiem, având în vedere că avem aceeași limba, aceeași cultură, suntem două state, o singură națiune”, a arătat ministrul.
În ceea ce privește modul de realizare a spațiului comunicațional, el a explicat că acesta se poate face prin discuții la nivelul CNA, prin prezența canalelor românești în Republica Moldova, prin deschiderea unor stații locale de radio și de televiziune românești în R. Moldova, dar și moldovenești în România.
“Trebuie să creăm un spațiu liber, comun, după modelul Uniunii Europene”, a adăugat Dan Stoenescu.