În cadrul vizitei de lucru pe care o efectuează în Italia, ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Natalia Intotero, a avut marți, 29 mai, întrevederi cu primarul orașului Torino, Chiara Appendino, și cu consilierul pentru politici de tineret, educație, cooperare internațională, egalitate de șanse, drepturi civile și imigrație al președintelui regiunii Piemonte, Monica Cerutti.Principalele teme abordate în discuțiile cu oficialii italieni au fost cursurile de limbă, cultură și civilizație română (LCCR) derulate în prezent în unele dintre școlile din Italia, situația comunității românești din regiunea Piemonte, demersurile României pentru stoparea fenomenului exploatării prin muncă a românilor care lucrează în Italia, dar și măsurile luate în vederea reinserției socio-profesionale a românilor care doresc să revină în țară.
Ministrul Intotero a reamintit că românii formează cea mai numeroasă comunitate de străini din regiunea Piemonte și a salutat buna colaborare dintre autoritățile locale și Consulatul General al României la Torino. Demnitarul a reiterat disponibilitatea statului român de a continua înfrățirile dintre localități din România și Italia, în vederea continuării schimburilor culturale și economice.
De asemenea, a adus în discuție disponibilitatea centrelor universitare din țară de a avea cât mai mulți studenți străini, menționând centrul universitar din Timișoara, în condițiile în care în județul Timiș este concentrată o parte importantă a comunității italiene din România.
În privința cursurilor LCCR, Natalia Intotero s-a referit la succesul pe care a constatat că îl are acest proiect la școala „Duca d’Aosta” din Torino și la necesitatea ca tot mai multe școli din Italia să intre în acest tip de parteneriat.
„I-am rugat pe oficialii italieni să ne acorde sprijin pentru ca tot mai mulți copii români să beneficieze de cursurile de limbă, cultură și civilizație română în Italia, pe cât posibil, la școlile unde deja studiază. Observăm o tendință a familiilor de români de a reveni în țară, iar cursurile LCCR îi vor ajuta pe copii să se integreze mai bine în sistemul românesc. Cursurile sunt un beneficiu și pentru românii care nu intenționează încă să revină acasă, întrucât copiii lor nu vor pierde legătura cu limba, cultura și identitatea națională”, a spus ministrul Intotero.
Demnitarul s-a referit și la demersurile autorităților române pentru stoparea fenomenului abuzurilor prin muncă, în special în sudul Italiei, și și-a exprimat preocuparea față de problema numeroșilor copii români, în general foarte mici, care sunt instituționalizați în Italia și apoi dați spre adopție. Un subiect abordat a fost și campania „Informare acasă! Siguranță în lume!”, care a găsit sprijin inclusiv din partea Ambasadei Italiei în România.