Site icon TIMP ROMÂNESC

Ministrul Leș, întâlnire cu secretarul general al NATO

 Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș a avut marți, 18 decembrie, la Cartierul General al Alianței Nord-Atlantice de la Bruxelles, o întrevedere cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg.

Agenda discuţiilor a cuprins problematici referitoare la evoluţiile situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre, consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic al NATO, cu accent pe prezenţa avansată adaptată, Brigada Multinaţională Sud-Est, dezvoltarea capabilităţii de comandă şi control terestre de nivel corp armată, precum şi stadiul pregătirilor pentru preluarea şi exercitarea de către România a Preşedinţiei Consiliului UE de la 1 ianuarie 2019 şi priorităţile pe care ţara noastră şi le propune pentru acest mandat, se precizează într-un comunicat de presă.

Întâlnirea cu înaltul oficial al NATO a reprezentat o nouă oportunitate de a reitera angajamentul României faţă de valorile euro-atlantice şi angajamentul ferm faţă de construcţia de securitate şi apărare promovată de NATO.

Exit mobile version