Ministrul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, și-a început joi vizita de lucru în Italia, printr-o întâlnire găzduită de membrii Comitetului parlamentar pentru italienii din străinătate.
Discuțiile s-au axat pe schimbul de bune practici în ceea ce privește relaționarea cu diaspora și politicile publice dezvoltate de ambele state pentru sprijinirea cetățenilor stabiliți în străinătate.
Vizita de lucru a ministrului delegat continuă vineri cu o întâlnire cu reprezentanții mediului asociativ, la sediul Accademia di Romania din Roma, Piazza José de San Martin, n.1.