Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, va participa împreună cu omologul său din Republica Moldova, Oleg Efrim, joi, 12 septembrie, începând cu orele 11.00, la inaugurarea sediului Curţii de Apel Piteşti. Reabilitarea sediului Curţii de Apel Piteşti, clădire istorică de patrimoniu, a fost realizată în cadrul proiectului „Reforma Sistemului Judiciar”, program finanţat prin împrumutul acordat de Banca Mondială.
În luna iulie 1992, în conformitate cu Legea nr. 92/1992, s-a înfiinţat Curtea de Apel Piteşti, instanţă superioară de judecată, având sediul în clădirea Tribunalului Argeş. În anul 1993 s-a stabilit ca sediu al Curţii de Apel Piteşti clădirea de pe str. Victoriei nr. 22, fost Palat al Justiţiei pentru tribunal între anii 1892 şi 1946, în urma retrocedării acestei clădiri către Ministerul Justiţiei.
Proiectul de reabilitare a clădirii a avut o durată de 33 de luni şi a costat circa 13,7 milioane lei. Noul sediu al Curţii de Apel Piteşti are o suprafaţă desfăşurată de 4577 mp, trei săli de judecată (comparativ cu numaidouă anterior reabilitării), 57 de birouri pentru judecători, grefieri şi personal auxiliar (comparativ cu numai 30 anterior reabilitării), patru camere de arest (comparativ cu numai două anterior reabilitare). Curtea de Apel Piteşti are în circumscripţie: Tribunalul Argeş, Tribunalul Comercial Argeş, Tribunalul Vâlcea, Judecătoria Piteşti, Judecătoria Câmpulung Muscel, Judecătoria Curtea de Argeş, Judecătoria Costeşti, Judecătoria Topoloveni, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, Judecătoria Drăgăşani, Judecătoria Horezu, Judecătoria Bălceşti, Judecătoria Brezoi. În anul 2012, Curtea de Apel Piteşti a gestionat 171.383 de dosare din care 113.625 soluţionate efectiv şi deserveşte peste 140.000 justiţiabili.