Site icon TIMP ROMÂNESC

Ministrul Tîlvăr la Le Bourget: „Industria de apărare din România poate fi prezentă mai mult în programele de înzestrare ale armatei noastre”

Aflat în vizită oficială în Franța, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a vizitat Salonul aeronautic de la Le Bourget, unul dintre cele mai reprezentative evenimente din domeniu, la nivel mondial.

Potrivit MApN, în marja evenimentului, oficialul român a avut întrevederi cu reprezentanți ai industriei de apărare din Europa, SUA, Orientul Mijlociu și din regiunea Asia-Pacifică.

Un punct important al vizitei a fost reprezentat de întâlnirile cu reprezentanții industriei din România, la Paris fiind prezente companii precum Aerostar, Aero Care, Aerospace Services, Gm&T International 2000, Aerofina sau Straero.

Ministrul apărării a subliniat angajamentul României de creștere a credibilității strategice, având ca fundament respectarea parametrilor stabiliți la nivel NATO pentru finanțarea apărării, dezvoltarea capacității de apărare națională și a nivelului de reacție.

Ministrul Tîlvăr a arătat că, în contextul de securitate actual, industria de apărare din România poate juca un rol important în ceea ce privește cerințele crescute de capabilități militare la nivel național. „Modernizarea acestui sector este mai necesară ca oricând, astfel că întrevederile de acest tip pot ajuta la identificarea modalităților concrete prin care companii de top din industria de apărare globală pot colabora cu operatori economici de același profil din România”, a afirmat Angel Tîlvăr, în discuțiile cu reprezentanții industriei de apărare din România.

„Vizita oficială în Franța mi-a oferit prilejul să vizitez salonul aeronautic de la Le Bourget, împreună cu specialiști din domeniu, pentru a putea avea o imagine de ansamblu a ceea ce înseamnă astăzi industria de apărare în lume. Am văzut tehnologie de top. De aceea, în proiectarea tuturor programelor de înzestrare căutăm să valorificăm la maximum posibil industria de apărare din România, prin transfer de tehnologie și expertiză, inclusiv pe componenta de mentenanță și exploatare”, a declarat ministrul Tîlvăr.

Oficialul român a vizitat, de asemenea, facilități franceze de producție și mentenanță în domeniul Forțelor Navale.

Salonul Internațional de Aeronautică și Spațiu este organizat de SIAE, o subsidiară a GIFAS, Grupul de Industrie Aeronautică și Spațială Franceză.

A 54-a ediție a Salonului are loc la Parc des Expositions din Paris-Le Bourget și, până în 25 iunie, reunește jucătorii (2.453 expozanți din 49 de țări) din industria globală în jurul celor mai recente inovații tehnologice.

 

Exit mobile version