Site icon TIMP ROMÂNESC

Mircea Cantor participă la Festivalul OVNi 2021 din Nisa

Artistul franco-român Mircea Cantor participă la un extraordinar experiment artistic, în cadrul festivalului OVNi, din Nisa, începând cu 3 decembrie 2021. Timp de trei zile, până în 5 decembrie, cinci mari hoteluri din Nisa pun la dispoziția artiștilor invitați la festival spațiile din unele camere, pentru ca aceștia să creeze în direct, pe pereți sau pe tavan, opere care vor decora peren aceste spații.

Este vorba de hotelurile Winsor, Rivoli, Splendid, La Malmaison, West-End. Organizatorii festivalului invită marele public să vizioneze în direct crearea operelor de artă din hoteluri în 4 decembrie, la orele 14.00. Hotelul Windsor invită institutele culturale străine în mod special, în timp ce artiștii emergenți din regiunea sud se vor instala mai ales la hotelul West End și la hotelul Splendid.

Mai multe institute culturale străine de la Paris, membre ale Forumului institutelor culturale străine de la Paris (FICEP), participă la acest eveniment. Propunerea ICR Paris a fost Mircea Cantor, un artist cunoscut atât în Franța cât și în străinătate. Propunerile artistului, trimise în prealabil directorului festivalului, Florent To Lay, au fost primite cu entuziasm, Mircea Cantor primind un statut privilegiat printre participanţi, în sensul că va fi singurul artist cu o intervenţie în lobby-ul hotelului şi, de asemenea, va realiza o frescă, într-o cameră care îi va purta numele. Cele trei intervenţii ale lui Mircea Cantor sunt:

  1. Un desen scris cu fumul de lumânare pe plafonul holului de intrare în hotel. Text: CIEL VARIABLE. Această operă, «unlimited edition», a fost realizată, începând din 2007, în prestigioase instituţii publice, ca şi în locuinţe private ale colecţionarilor, peste tot în lume. Câteva exemple: FRAC Champagne-Ardenne, Muzeul Naţional de Artă Contemporană – MNAC, Musée de la Technologie, Viena, Musée Abteiberg, Germania, Galeria Yvon Lambert, Paris; Galeria Magazzino, Roma, Musée de la Chasse et de la Nature Paris, Teatrul de Comedie, Bucureşti.
  2. Video de 2-5 minute, care va rula în buclă. Alegerea video-ului va fi făcută de artist în funcţie de ambianţă.
  3. Realizarea unei mari fresce cu cerneală de China sau vin pe un perete al camerei care îi va purta numele.
Exit mobile version