Diplomatul român Mircea Geoană preia oficial, începând de astăzi, 17 octombrie 2019, funcția de secretar general adjunct al NATO, devenind astfel primul secretar general adjunct din Europa Centrală și de Est.
Anterior, Geoană a fost președintele Senatului României, ministru de externe și ambasador României în Statele Unite. Cel mai recent, el a ocupat funcția de președinte al Institutului Aspen România.
Miercuri, 16 octombrie 2019, a încetat mandatul lui Rose Gottemoeller, prima femeie din istoria NATO care a ocupat funcția de secretar general adjunct. Anterior, aceasta fusese subsecretar de stat american pentru controlul armelor și securitate internațională.
În mandatul său, Gottemoeller a ghidat politica Alianței în ceea ce privește Rusia și a coordonat eforturile NATO în lupta împotriva terorismului, bazându-se pe cunoștințele sale profunde despre Moscova și despre controlul armelor. De asemenea, a reușit mutarea în noul sediu al Alianței – unul dintre cele mai mari proiecte arhitecturale din Europa.
La întrevederea care a marcat încetare mandatului lui Rose Gottemoeller, secretarul general a NATO, Jens Stoltenberg, a lăudat mandatul acesteia, spunând: „Rose Gottemoeller a fost un pilon al forței în ultimii trei ani. Expertă în controlul și dezarmarea armelor, ea a jucat un rol cheie în consolidarea apărării și descurajării NATO, în modernizarea alianței noastre și în creșterea profilului femeilor în pace și securitate„.