Acasă Alte comunitati Mitropolia Basarabiei la ceas aniversar

Mitropolia Basarabiei la ceas aniversar

În Parcul Central „Ștefan cel Mare” din Chișinău a fost organizată, zilele trecute, expoziția fotografică dedicată împlinirii a 23 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei de către Patriarhia Română.

Sub genericul „Aproape de tine”, standul a expus informații despre activitatea socială a Mitropoliei Basarabiei și proiectele de susținere a oamenilor aflați în condiții de dificultate.

Vizitatorii expoziției au avut ocazia să cunoască domeniile de intervenție, proiectele și realizările atinse de către Mitropolia Basarabiei prin activitatea zilnică a Misiunii Sociale Diaconia.

Evenimentul face parte din programul de activități dedicate împlinirii a 23 de ani de la reactivarea Mitropoliei Basarabiei de către Patriarhia Română. Prin acest fotovoice este redată activitatea socială a Bisericii Ortodoxe prin Mitropolia Basarabiei. Este o expoziție ce cuprinde și o incursiune foarte importantă în istoria Bisericii noastre. Prin această prezentare, vrem să aducem la cunoștința publicului activitatea socială și filantropică a Mitropoliei Basarabiei prin intermediul parohiilor sale de pe întreg teritoriul țării”, a spus Igor Belei, directorul Misiunii Sociale Diaconia, citat de basilica.ro

Mitropolia Basarabiei a fost reactivată de Patriarhia Română pe 14 septembrie 1992. Aceasta este recunoscută oficial drept succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei, care a funcționat până în anul 1944 inclusiv.

Mitropolia Basarabiei numără 4 episcopii istorice sufragane, 15 protopopiate, 278 parohii și 10 schituri sau mănăstiri.