Acasă America Latina „MMXX“, regizat de Cristi Puiu, va fi văzut la Buenos Aires, în...

„MMXX“, regizat de Cristi Puiu, va fi văzut la Buenos Aires, în selecția Festivalului BAFICI

MMXX, cel mai nou film în regia lui Cristi Puiu, va putea fi văzut în cadrul BAFICI – Buenos Aires Festival Internacional de Cine Independiente. Ajuns la cea de-a 25-a ediție, festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente dedicate cinematografiei independente din regiune și va avea loc între 17-28 aprilie 2024.

Primele proiecții sunt programate pentru datele de 22 şi 24 aprilie. Echipa filmului va fi prezentă la aceste proiecții pentru a prezenta filmul și a răspunde întrebărilor din public grație sprijinului oferit de Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale.

Argentina se adaugă astfel spațiilor în care MMXX a fost deja prezentat publicului, după Spania, Franța, Italia, Elveția, Polonia, Germania, India, Canada, Brazilia, Grecia, Portugalia, Lituania, Serbia, Bulgaria, Uruguay şi Statele Unite ale Americii.

După premiera mondială din cadrul competiției oficiale de la San Sebastian cei de la publicaţia Otros Cines scriau: „Felul în care Puiu își planifică filmul, regia sa magistrală, fac din MMXX un film care nu se dezice în niciun fel de cariera magnifică și foarte coerentă a autorului său, reprezentând o nouă etapă de purificare a stilului său, fără a renunța însă la personalitatea sa ireductibilă.” iar cei de la Sarita (India) îl consideră „un exemplu de cinema absolut magistral al unui autor care reușește să surprindă fiind perfect coerent cu stilul său.” în timp ce Sunaparant (India) scrie: „MMXX magistral printr-un labirint de emoții atent dozate”. Premiera națională a avut loc pe data de 10 noiembrie 2023, la Bucureşti.

Trailerul filmului în care „Cristi Puiu ține o oglindă modului în care funcționează societatea atunci când nu există încotro”, așa cum comentau cei de la High on Films, poate fi vizionat aici: https://youtu.be/LazsT_RFwbM

Alături de Dragoș Bucur, Dorian Boguță și Dan Bordeianu, din distribuție fac parte: Bianca Cuculici, Otilia Panainte, Laur Bondarenco, Florin Țibre, Igor Babiac, Adelaida Perjoiu, Aurelian Chioveanu, Marin Cumatrenco, Roxana Ogrendil, Adelina Ioana Toma.

MMXX este o producție Mandragora și Block Media Management în coproducție cu YOUBESC (Republica Moldova) și în colaborare cu actoriedefilm.ro, Fit4You, Farmacia Ana Maria, FIDLab, Chainsaw Europe (România), Shellac (Franța). Filmul este distribuit în România de Iadasarecasa, iar producătorii filmului sunt: Dragoș Bucur, Dorian Boguță, Sergiu Cumatrenco, Viorel Chesaru, Cristi Puiu și Anca Puiu.

Facebook https://www.facebook.com/MMXXdeCristiPuiu și Instagram https://www.instagram.com/mmxxdecristipuiu