În perioada 22-26 februarie 2016, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu autorităţi judiciare din Belgia, Danemarca, Grecia, Olanda, Regatul Unit, Spania și Portugalia – cu sprijin suplimentar din Republica Moldova și alte state au participat la prima operațiune desfășurată la nivel european pentru combaterea activităților de spălare de bani prin persoane interpuse (money mule).
Operațiunea a fost, de asemenea, sprijinită de Eurojust, Europol și Federația Bancară Europeană. Activitatea s-a desfășurat în cadrul Proiectului EMPACT – O.A.P. – Payment card fraud în care Romania deține pozitia de Driver.
Anterior desfășurării acțiunii, Eurojust şi Europol au organizat trei reuniuni operaționale și de coordonare la care au luat parte reprezentanți ai structurilor de parchet şi de poliţie specializate din țările participante. Aceste întâlniri operative au urmărit combaterea activităților infracționale de tip ,,money mule”, care constau în implicarea, voluntară sau involuntară, a cetățenilor europeni în activități de spălare a banilor proveniți din activități infracționale din sfera criminalității informatice.
Programul ,,European Money Mule Action – (EMMA)” este un proiect operațional pilot, creat cu scopul de a combate fraudele online precum şi fraudele privind mijloacele de plată electronică.
Pe parcursul acțiunii internaționale ,,European Money Mule Action”, procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie specializați în combaterea criminalității informatice au acționat pentru depistarea și cercetarea cetățenilor români și străini implicați în activități infracționale de transfer de bani în mod ilegal.
În cadrul acestei acţiuni au fost efectuate 17 percheziţii domiciliare şi au fost audiate 85 de persoane faţă de unele dintre acestea fiind dispuse măsuri preventive.
De asemenea, au fost identificați 134 de ,,cărăuşi de bani” (cetăţeni români, bulgari şi moldoveni), 198 de tranzacţii frauduloase, cu valoarea de aproximativ 2.420.000 euro, precum și 205 victime din Europa, Australia şi S.U.A..
În perioada 2014-2016, cu sprijinul Centrului SELEC, procurorii DIICOT și ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate au participat la mai multe întâlniri operative cu reprezentanți ai autorităților din Republica Moldova în vederea documentării activității infracționale a unor suspecți aflați pe teritoriul țării vecine și stabilirea unui mod comun de acțiune.
Sintagma ,,money mule” (cărăuș de bani) se referă la persoane recrutate de grupuri infracționale organizate în vederea primirii şi retransmiterii ulterioare a sumelor de bani obținute în mod ilegal, aceste tranzacții fiind efectuate din conturile bancare ale unor persoane din diferite state europene, scopul fiind acela de a ascunde beneficiarul final al respectivelor sume de bani.
Persoanele recrutate pot participa benevol la activitatea ilicită, însă există situații în care unii dintre participanți nu realizează faptul că acțiunile favorizează un spectru larg de activități infracționale.