Lupta anticorupție și demersurile de integrare în UE au fost prioncipalele teme abordate de primierul Republicii Moldova, Iurie Leancă, la bilanţul primelor 50 de zile a activitae a cabinetului. Potrivit presei de la Chişinău, şeful Executivului moldovean a menționat că vor fi făcute angajări pentru reabilitarea drumurilor, iar în 2014 vor începe reparațiile la 370 de kilometri de drumuri naționale. Până acum au fost semnate 25 de contracte pentru finanțări în cadrul programului PARE 1+1, orientate spre sprijinrea lucrătorilor migranți și rudelor acestora, care doresc să investească sau să-și înceapă o afacere acasă.
În curând va fi inaugurată o nouă investiție de aproximativ 2,5 milioane de lei în industria vitivinicolă, care va crea alte 100 locuri noi de muncă.
Odată cu trecerea la serviciile e-guvernare se așteaptă o reducere a corupției și costurilor pentru servicii, precum și o reducere a timpilor de așteptare a ghișeu.
La capitolul integrare europeană, prim-ministrul a vorbit despre succesele obținute în cadrul pregătirilor pentru Summitul de la Vilnius: ”Am finalizat negocierile pe Acordul de Asociere, am primit raportul pe vize și acum lucrăm activ în lichidarea tuturor deficiențelor care există. Au fost reluate vizitele înalților funcționari ai UE la Chișinău, care au reiterat mesajul de susținere în adresa Republicii Moldova”, a punctat Leancă.