Ministerul Românilor de Pretutindeni (MRP) susține stabilirea unui dialog între Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) din România și LASTENSUOJELU, autoritatea cu competențe în domeniu din Finlanda, în cazul copiilor dr. Camelia Smicală Jalaskoski, dialog pe care îl consideră ”extraordinar de important” pentru asigurarea interesului superior al minorilor.
”Respectând procedurile juridice derulate la instanțele judecătorești din Finlanda, MRP a insistat asupra respectării drepturilor copilului, cu precădere asupra drepturilor privind menținerea și dezvoltarea identității etnice și lingvistice românești a celor doi minori prin participarea la activități extra-curriculare în cadrul asociațiilor românești reprezentative din teritoriu”, se arată într-un comunicat al ministerului.
MRP reamintește că situația celor doi copii, Mihai și Maria, cu dublă cetățenie română și finlandeză, s-a aflat în atenția instituției încă de la înființare, în luna ianuarie, prin mai multe demersuri instituționale – întrevederi cu E.S. Paivi Pohjanheimo, ambasadoarea Finlandei în România, o întâlnire de lucru cu domnul Kari Tolvanen, preşedintele Comisiei pentru afaceri juridice din Parlamentul finlandez, şi doamna Eva Biaudet, vice-președinte, participarea participat la ședințele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării din Camera Deputaţilor, cu privire la acest caz.
În toate situațiile, a fost reiterată îngrijorarea statului român faţă de situaţia celor doi minori și preocuparea față de menținerea identității lingvistice a acestora, propunându-se reprezentanților statului finlandez ca minorii să participe la cursuri de limbă română.
De asemenea, a fost abordată problematica respectării drepturilor şi libertăţilor tuturor cetățenilor europeni, cu accent pe acest caz și pe posibilitățile de cooperare în vederea menținerii legăturii dintre cei doi minori, dar și cu familia, și, implicit, cu originile lingvistice românești.