Site icon TIMP ROMÂNESC

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, cel de-al doilea muzeu din România promovat printr-un portal european

Conducerea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva a primit o înştiinţarea oficială prin care se anunță includerea pe lista instituţiilor promovate de euromuse.net. Acesta oferă celor interesaţi informaţii atât în limbile naţionale ale ţărilor în care se găsesc diferitele muzee, cât şi în limba engleză. „Înştiinţarea oficială a fost făcută printr-o scrisoare adresată în data de 24 februarie 2014 de către d-na Sarah Wassermann, manager al proiectului euromuse.net – The exhibition portal for Europe, conducerii MCDR Deva. Muzeul devean devine astfel cel de al doilea muzeu din România promovat de portalul euromuse.net, alături de Muzeul Naţional de Artă al României, cu secţiile sale Muzeul K. H. Zambaccian şi Muzeul Theodor Pallady”, a declarat Liliana Ţolaş, managerul MCDR Deva.

Pe lângă prezentarea generală a muzeului din Deva, cu o simplă accesare, cei interesaţi pot găsi informaţii şi despre expoziţia temporară „Cetatea Devei, restituită oraşului”, urmând ca, în viitorul apropiat, să fie postate date despre toate evenimentele organizate la MCDR sau la secţiile acestuia din teritoriu.

Euromuse.net este un portal public care oferă informaţii despre muzeele europene, finanţat de Comisia Europeană.

Exit mobile version