Miercuri, 1 iunie 2016, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, începând cu ora 18:30 în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ‚‚Carol I’’ va avea loc Concertul Extraordinar al Formațiilor Camerale.
Copiii implicați în acest eveniment sunt elevii de la Școala Gimnazială de Arte, numărul 5 din București și sunt membrii ai Orchestrei de Cameră, ai Coralei ‚‚Bucuria muzicii’’, precum și ai altor formații camerale (duete, trio, cvartet) care activează sub îndrumarea dirijorului, profesorul Nicolae Antonescu.
Repertoriul evenimentului va fi foarte variat și va cuprinde lucrări din creația unor compozitori și piese din creația muzicală dedicată copiilor, precum și piese de inspirație folclorică.
În public sunt invitați copiii angajaților Bibliotecii Centrale Universitare ‚‚Carol I’’, elevii din comunitatea care studiază sau îndrăgesc aceste genuri muzicale, părinții micilor artiști, reprezentanți ai unor instituții de educație și cultură, iubitori de muzică indiferent de vârstă.