Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltare și Integrare Prut și Institutul Cultural Român derulează, în perioada 26 martie -3 aprilie, un proiect ce constă în promovarea în ţară și în Rep. Moldova a valorilor culturale naționale prin intermediul unor momente artistice.Acțiunile se adresează românilor de pe ambele maluri ale Prutului, în special tinerei generații, creând astfel o punte culturală între românii din țară și cei din Republica Moldova.
Activitățile derulate în cadrul proiectului constau în susținerea a două concerte la București și Chișinău, ale unor trupe românești cunoscute, de pe ambele maluri ale Prutului, precum Alternosfera, formație de rock alternativ din Chișinău, Domino din Sibiu, Subcarpați din București și Gândul Mâței din Chișinău. Spectacolele vor oferi tinerilor ocazia să asculte muzică românească într- o zi cu încărcătură istorică aparte.
Proiectul marchează Unirea Basarabiei cu România, înfăptuită în urmă cu 98 de ani, la data de 27 martie 1918.