Site icon TIMP ROMÂNESC

Muzicieni belgieni în recital omagial Enescu la Bruxelles în mijlocul românilor

Personalitatea marelui compozitor George Enescu a fost omagiată, zilele trecute, printr-un concert la Bruxelles, completat de expoziţia “George Enescu – un mare creator al secolului XX” care a fost admirată de un public românesc numeros.

Pentru prima dată pe aceeaşi scenă, mezzo-soprana Mariana Iacob, pianista Ioana Mihai, violoncelista Viviane Spanoghe şi pianistul Jean-Claude Vanden Eyden, doi dintre cei mai cunoscuţi artişti belgieni, au interpretat sonate enesciene şi lieduri după poezii scrise de Clément Marot şi regina Elisabeta a României, cunoscută sub pseudonimul literar Carmen Sylva.

Interpretarea unei sonate pentru violoncel de Enescu este o provocare. Sonatele sale sunt rareori interpretate – probabil din cauza dificultăţii partiturilor, a fluctuaţiilor de tempo şi ritm, a complexităţii, a caraterului rapsodic şi a echilibrului dintre violoncel şi pian, greu de reprodus de obicei. Sunt foarte fericită să particip la acest concert, care se traduce şi prin contribuţia mea la respectul universal faţă de acest mare şi minunat compozitor şi prin dorinţa de a readuce această muzică profund emoţionantă în faţa publicului”, descrie acest proiect Viviane Spanoghe pentru ICR Bruxelles.

Cei doi muzicieni belgieni au interpretat Sonata opus 26 nr. 2 în do major pentru violoncel şi pian şi au readus pe scena Senghor emoţia unei interpretări unice oferite pe scena Casei Radio de însuşi maestrul Enescu, în 1943, împreună cu violoncelistul Theodor Lupu.

20 de panouri foto-documentare trasează evoluţia carierei artistice a compozitorului român şi impactul său asupra generaţiei de copii pe care i-a îndrumat în calitate de profesor. Expoziţia este realizată de Muzeul Naţional “George Enescu” şi a făcut parte din programul Bucureştiul Creativ al Festivalului Internaţional “George Enescu”.

Concertul omagial se înscrie în seria de manifestări dedicate împlinirii a 60 de ani de la dispariţia Maestrului.

Exit mobile version