Site icon TIMP ROMÂNESC

Naționala României de futsal a câștigat și al doilea amical cu Bulgaria

Reprezentativa de futsal a României a câștigat cu scorul de 6-1 al doilea meci amical disputat cu echipa similară a Bulgariei, miercuri, în Sala Sporturilor din Galați. Echipa tricoloră, calificată la turneul final al campionatului european, nu a avut nicio problemă în a se impune în fața jucătorilor din țara vecină, cele șase goluri fiind reușite de Robert Lupu, Florin Matei, Marian Șotârcă, Szocs, Moldoveanu și Mihaly, în timp ce punctul bulgarilor a fost reușit de Șutev.

În prima partidă, România s-a impus cu 4-0 prin golurile marcate de Szocs, Lupu, Matei și Șotârcă.

Prestațiile României au fost încurajatoare în condițiile absenței internaționalilor de la campioana City’us Tg. Mureș, care evoluează în UEFA Futsal Cup.

”Au fost două partide extrem de folositoare. Chiar dacă nu am întâlnit un adversar redutabil, aceste meciuri ne sunt folositoare pentru că am putut vedea la lucru și jucători care au puține partide sub tricolor. Până la turneul final din Belgia vom disputa o dublă cu Italia în deplasare, care ne va arăta unde ne aflăm”, a declarat selecționerul Nelu Stancea.

Cel mai aplaudat jucător al naționalei a fost Emanuel Moldoveanu, echipierul lui United Galați.

Reprezentativa României va disputa o nouă dublă la Galați în luna februarie când va întâlni reprezentativa Republicii Moldova. Până atunci, tricolorii vor participa în ianuarie și februarie la turneul final al Campionatului European care va avea loc în Belgia. România va avea o misiune dificilă pentru că va evolua într-o grupă din care mai fac parte țara gazdă și Ucraina.

Exit mobile version