Site icon TIMP ROMÂNESC

„Navigând prezentul: Seria de discuții artistice”, o discuţie online cu Anca Benera și Arnold Estefan

Seria online de discuții artistice româno-suedeze pe teme referitoare la arta vizuală contemporană „Navigând prezentul: Seria de discuții artistice”, continuă joi, 8 aprilie, cu un nou episod ce va fi transmis începând cu ora 19:00, ora Suediei, live, pe pagina de facebook a Institutului Cultural Român din Stockholm. Curatoarea suedeză Sara Rossling, președinta secțiunii suedeze a Asociației de Artă Nordică (Nordiska konsförbundet) aduce în faţa publicului artiști români şi suedezi care discută despre artă, voința artistică, curajul și abilitatea de a imagina noi scenarii ca antidoturi pentru unele dintre acele situații cu care ne confruntăm în prezent.

În cel de-al treilea episod al seriei, cu titlul: Lumea este legată prin noduri secrete, invitaţii Sarei Rossling vor fi artiștii români Anca Benera și Arnold Estefan. Conversația online cu Anca Benera și Arnold Estefan are loc în contextul participării duo-ului artistic la expoziția Hoptrasslade historier/ Entangled Tales, de la stația de metrou, Skanstull, din Stockholm, în perioada 1 aprilie- 30 iunie 2021, expunând materialul video Citrus Tristeza. Proiectul Hoptrasslade historier este un program de artă video care se desfășoară la stația de metrou Skanstull în perioada septembrie 2020 -septembrie 2021, la care participă șase artiști și grupuri de artiști internaționali. În decursul unui an sunt difuzate patru materiale video care, prin imagini dinamice, explorează modul în care lumea reușește să rămână conectată și condiţia omului în lume. Prin percepție, observarea conexiunilor și imaginație, artiștii investighează modul în care timpul uman de pe pământ se împletește cu schimbările climatice și impactul ciclurilor temporale asupra fenomenelor naturale, ideilor și tendinţelor politice. Aceste patru filme arată povești alternative și ne amintesc faptul că percepțiile despre lumea nostră se schimbă constant, în funcție de cine suntem și unde suntem.

Discuţia organizată de ICR Stockholm, avându-i ca invitaţi pe Anca Benera și Arnold Estefanva debuta cu o prezentare de aproximativ 20 de minute a acestora, pentru a oferi publicului un context al universului lor artistic. Prezentarea va cuprinde imagini, materiale video și „modele vizibile” din jurul nostru care le dezvăluie practica lor artistică, în directă legătură cu teme precum clima, geologia, forța de muncă și migrația. Artiștii vor vorbi și despre conceptul materialului video ce va fi expus la stația de metrou Skanstull. Totodată, în discuția cu Sara Rossling, aceștia vor face referire la modul în care si-au adaptat cercetarea în timpul pandemiei și metodele folosite în găsirea unor modalități noi de lucru.

Anca Benera (n. Constanța 1977) și Arnold Estefan (n. Târgu Secuiesc, 1978) formează un artist duo care activează din 2011. Aceștia folosesc o gamă largă de mijloace de exprimare, de la instalație și desen, la video și performance, proiectele lor reflectând lumea în funcție de metodologii deja studiate, pentru a descoperi modelele invizibile aflate la baza anumitor narative istorice, sociale sau geopolitice și care subliniază contradicții specifice, idei și explicații care ne definesc lumea, fără a fi vreodată puse sub semnul întrebării. Benera și Estefan sunt cofondatori ai Centrului de Introspecție Vizuală din București, unde au organizat o serie de ateliere, proiecte de artă publică și publicații în perioada 2008-2011.

Sara Rossling este un curator și scriitor independent suedez care lucrează cu proiecte de artă bazate pe cercetare, expoziții și programe publice, rezidențe și artă publică. În activitatea sa, este interesată de gândirea interdisciplinară, sustenabilitate și răspunsul artistic la problemele societății, organizând astfel expoziții în Suedia și în străinătate. Printre proiectele actuale ale curatoarei suedeze sunt incluse Konstväxlingar(Schimburi de artă)desfășurat în rețeaua de metrou a orașului Stockholm, cu un program video public în stația Skanstull, în perioada 2020-2021 și Skåneleden Konst – In Motion, un proiect de artă publică „în afara orașelor” la intersecția dintre artă, sănătate și natură, în trei municipalități din sudul Suediei.Din 2020, Sara Rossling este președinta secțiunii suedeze a Asociației de Artă Nordică (Nordiska konsförbundet)

Evenimentul live va putea fi urmărit aici: https://www.facebook.com/events/544600233605794/

Exit mobile version