Jeffrey Franks, celebrul negociator al FMI pentru România în perioada crizei, spune că mai degrabă românii îl privesc pozitiv, dând ca exemplu faptul că a fost salutat de români în afara graniţelor, în Alaska sau la Bruxelles, 90% dintre interacţiunile pe care le-a avut fiind pozitive, deși a devenit în 2009 şi 2010 inamicul public numărul unu, după tăierea pensiilor si a salariilor.
Reîntors la Bucureşti după patru ani, Jeffrey Franks a participat la un eveniment organizat de ministrul Finantelor, Anca Dragu, la Institutul National de Statistică, legat de politicile economice pentru creșterecreștere economică sustenabilă.
El declarat cu aceasta ocazie că sunt îmbunătăţiri evidente în economie, dar ar prefera să vadă o creştere economică de 3,5% pe an pe o perioadă de 10 ani decât o creştere de peste 4,5% pe cinci ani, urmată de criză.
El nu a dorit să se pronunţe direct dacă această creştere economică a României de peste 4% pe an este sustenabilă sau nu şi dacă produce dezechilibre ca în perioada de boom 2006-2008, după care a venit criza.
Anca Dragu, care a făcut parte din echipa FMI în perioada de criză, a susţinut la conferinţă că această creştere economică a României de acum este sustenabilă.
Jeffery Franks a spus că s-au făcut progrese în anumite zone, dar România are nevoie de reforme mai accelerate în domeniul educaţiei, sănătăţii şi sistemului juridic, declarandu-se încurajat de lupta anticorupţie, care trebuie să continue, pentru că va ajuta economia.
El şi-a adus aminte că în 2009, după perioada de boom, economia României a fost în colaps, cu un deficit bugetar de peste 7% din PIB, un deficit de cont curent de peste 10% şi cu o inflaţie de aproape 10%, ceea ce a prăbuşit economia.
În acest moment situaţia economică a României este mult mai bună, este stabilizată, dar trebuie făcut ca politicile economice să fie prociclice, iar România să aibă rezerve suficiente pentru a putea face faţă unor eventuale crize, a menţionat el.