Site icon TIMP ROMÂNESC

Nelu Tătaru: Nu ne mai permitem încă o carantină

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că soluția pentru oprirea răspândirii coronavirusului în România nu este încă o carantină ci respectarea regulilor sanitare.

Întrebat dacă împărtășește opiniile celor care spun că România ar trebui să intre în carantină cel puțin o lună, Tătaru a spus că sunt specialiști care cred că țara ar trebuie închisă chiar două luni, dar că nu aceasta e soluția ci doar respectarea restricțiilor și o schimbare a atitudinii și a discursului celor care ignoră efortul medicilor și existența victimelor pandemiei de coronavirus.

”Să ne închidem o lună? Sunt specialişti care cred că ar trebui să ne închidem două luni. Din punctul meu de vedere cred că ar trebui să respectăm nişte restricţii pe care le-am impus încă de la începutul acestei pandemii şi să ne gândim la cei de lângă noi care nu mai sunt din cauza acestei pandemii, să ne gândim la cei care suferă şi să ne gândim la un corp medical care în acest moment şi ei sunt cu credinţa în suflet şi în acest moment sunt aceiaşi de la începutul acestei pandemii şi merg în continuare şi ţin să le mulţumesc încă o dată aici în faţa dumneavoastră. Suntem împreună suntem acolo şi eu sper ca cei care ne furnizează aceste cazuri şi care înainte de a ajunge în spital nu cred în aceste cazuri să-şi reaşeze un pic atât atitudinea, cât şi discursul”. ”Nu știu dacă România își mai permite un lockdown, după cum nu știu dacă fiecare dintre noi își mai permite un lockdown”, a mai spus el, într-o intervenție la Digi24.

Tătaru a insistat însă că trebuie respectate regulile deja impuse privind purtarea măștii și distanțarea socială. El a făcut încă un apel la purtarea măștii de protecție, dar nu a putut anticipa dacă va fi impusă purtarea ei obligatorie peste tot în București.

 

Exit mobile version