Ministrul Sănătății, Victor Costache, a demisionat azi din funcție din motive ”personale și profesionale”. Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat joi dimineață că a luat act ”cu regret” de demisia acestuia și că îi va transmite președintelui Klaus Iohannis demisia pentru a se emite decretul de revocare. Orban l-a propus pe secretarul de Stat în Ministrul Sănătății Nelu Tătaru pentru funcția de ministru.
Orban: ”Aproape cinci luni de zile, Victor Costache a făcut parte din guvern. Am făcut echipă și împreună am luat decizii importante, beneficie pentru sistemul medical. Regret demisia domnului ministru, pe de altă parte o înțeleg și îi mulțumesc pentru buna colaborare. Îl voi propune președintelui pe domnul secretar de Stat Nelu Tătaru. El face parte din echipa de la Miniserul Sănătății, a fost, este și va fi în prima linie a bătălie contra coronavirus. Deja stăpânește procedurile, planul de măsuri. Azi e la Suceava și l-am informat despre intenția de a-l propune ca ministru, urmând să revină în București. Voi continua să întăresc echipa de la Ministerul Sănătății”.