Acasă Stiri Neutralitatea climatică: Consiliul European adoptă Fondul pentru o tranziție justă  

Neutralitatea climatică: Consiliul European adoptă Fondul pentru o tranziție justă  

Consiliul European a adoptat astăzi un regulament de instituire a unui fond în valoare de 17,5 miliarde EUR cu ajutorul căruia tranziția verde va deveni mai echitabilă și mai favorabilă incluziunii.

Fondul pentru o tranziție justă va finanța proiecte care vor reduce costurile socioeconomice pentru comunitățile din întreaga UE care depind în mare măsură de combustibilii fosili sau de sectoare industriale cu emisii ridicate de gaze cu efect de seră și care au nevoie să își diversifice economia locală.

Aceasta este una dintre măsurile pe care le ia UE pentru a-și atinge obiectivul de reducere cu 55 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 și obiectivul de a ajunge la neutralitatea climatică până în 2050.

Succesul Pactului verde european depinde de capacitatea noastră de a atenua consecințele pentru cei mai afectați de decarbonizarea economiei. Fondul pentru o tranziție justă va oferi un sprijin extrem de necesar întreprinderilor și lucrătorilor de la nivel local, astfel încât să putem combate schimbările climatice împreună, ca Uniune, fără a lăsa pe nimeni în urmă, declara Nelson de Souza, ministrul portughez al planificării, care asigură președinția Consiliului

Abordare teritorială

Regiunile și statele membre ale UE pornesc de pe poziții diferite în ceea ce privește tranziția climatică și au capacități diferite de a face față provocărilor care le așteaptă. În acest sens, Fondul pentru o tranziție justă urmărește să prevină adâncirea disparităților, investind în teritoriile care trebuie să elimine treptat producția și utilizarea cărbunelui, lignitului, turbei și șistului bituminos sau să transforme industriile extrem de poluante.

Finanțarea va fi acordată numai pe baza unor planuri teritoriale pentru o tranziție justă care urmează să fie elaborate de statele membre împreună cu autoritățile locale și regionale relevante. Planurile vor identifica teritoriile cele mai afectate și nevoile lor de investiții.

Resurse

Cuantumul total de 17,5 miliarde EUR (la prețurile din 2018) este compus din 7,5 miliarde EUR disponibile pentru angajamentul bugetar pentru perioada 2021-2027 și din 10 miliarde EUR din partea Instrumentului de redresare (Next Generation EU) disponibile în anii 2021, 2022 și 2023.

Statele membre vor contribui, de asemenea, la programele Fondului pentru o tranziție justă. În plus, acestea pot transfera resurse din cadrul Fondului european de dezvoltare regională și al Fondului social european Plus. În acest mod s-ar putea mobiliza investiții de aproape 30 de miliarde EUR.

Domeniul de aplicare al sprijinului

Fondul pentru o tranziție justă va sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile), inclusiv întreprinderile nou-înființate, și crearea de noi întreprinderi.

Unul dintre scopurile principale ale fondului este de a ajuta oamenii să se adapteze la noile oportunități de angajare prin investiții în formarea și recalificarea lucrătorilor și a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în asistență pentru căutarea unui loc de muncă, precum și în măsuri de incluziune socială.

Alte tipuri de investiții includ cercetarea și inovarea, transferul de tehnologii avansate, energia verde la prețuri accesibile și stocarea energiei, decarbonizarea transportului local, digitalizarea și consolidarea economiei circulare, inclusiv prin prevenirea generării de deșeuri.

Sunt excluse din domeniul de aplicare al sprijinului investițiile legate de centralele nucleare, combustibilii fosili și produsele din tutun.

Context

Fondul pentru o tranziție justă este unul dintre cei trei piloni ai Mecanismului pentru o tranziție justă propus ca parte a Pactului verde european pentru a se asigura că tranziția are loc în mod echitabil. Ceilalți doi piloni sunt o garanție bugetară în cadrul programului InvestEU și o facilitate de împrumut pentru sectorul public.

Regulamentul privind Fondul pentru o tranziție justă urmează să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. El va intra în vigoare în ziua următoare datei publicării sale.