Site icon TIMP ROMÂNESC

Nevaccinații nu mai au voie în restaurante, trenuri sau avioane, nici cu test negativ

Senatul Franţei a aprobat înăsprirea restricţiilor pentru persoanele nevaccinate împotriva COVID-19, inclusiv introducerea paşaportului de vaccinare, transmit dpa şi Reuters. Măsurile au fost propuse de guvern pentru a combate valul al cincilea al pandemiei, dar au fost întâmpinate cu proteste de o parte a opiniei publice, mai ales după criticile dure ale preşedintelui Emmanuel Macron, care şi-a declarat intenţia de a-i „scoate din sărite” pe cei care încă nu s-au vaccinat anti-COVID.

Senatul a aprobat noile restricţii şi introducerea paşaportului de vaccinare cu 249 de voturi pentru şi 63 împotrivă, potrivit surselor citate, scrie Agerpres.

Legislaţia fusese deja aprobată de Adunarea Naţională în cursul acestei luni.

Senatorii au dat undă verde prevederilor care impun ca persoanele nevaccinate să nu mai aibă acces în restaurante, spaţii culturale, trenuri pe distanţe lungi şi curse aeriene. Până acum, nevaccinaţii puteau prezenta un test negativ la coronavirus.

Senatul a decis ca aceste reguli mai stricte să se aplice doar dacă numărul pacienţilor cu COVID-19 în spitalele din Franţa depăşeşte 10.000. În acest moment, sunt internaţi în jur de 24.000 de bolnavi infectaţi cu coronavirus.

Pe viitor, cei care s-au infectat şi s-au vindecat de COVID-19 vor fi eligibili pentru un paşaport de vaccinare, ce permite acces neîngrădit la facilităţi şi evenimente. Paşaportul de vaccinare li se aplică persoanelor de peste 18 ani.

Călătoriile pe distanţe lungi vor fi totuşi permise, pentru motive excepţionale, fără test şi fără dovada de vaccinare. Cei care şi-au făcut programare pentru a se vaccina vor primi acces temporar dacă prezintă un test negativ.

Senatul a respins însă regula care obliga restaurantele să verifice identitatea clienţilor, parlamentarii considerând că astfel de controale sunt doar în responsabilitatea poliţiei.

Numărul de infectări cu coronavirus a crescut accelerat în ultimele săptămâni în Franţa, unde varianta Omicron este acum dominantă.

Miercuri au fost raportate aproape 361.719 de cazuri noi şi 246 de decese în spitale.

Exit mobile version