Site icon TIMP ROMÂNESC

Noaptea Cercetătorilor, vineri, la Antipa

Pasionații de ştiinţă pot participa la Noaptea Cercetătorilor ReCoN-nect 2021, unde Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îşi deschide şi în acest an porţile laboratoarelor de cercetare, vineri, între orele 17.00 şi 21.00, potrivit Agerpres.

„ReCoN-nect – The Green Deal: Research communications to CommuNities” face parte din seria Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021 și își propune în acest an să vă explice cum cercetarea și societatea din România contribuie la efortul global de transformare a lumii, în vederea diminuării impactului produs de poluare asupra schimbărilor climatice”, potrivit unui comunicat al Muzeului Antipa.

Participarea la Noaptea Cercetătorilor este gratuită. Vizitatorii trebuie să respecte pe toată durata evenimentului regulile de prevenție sanitară.

Între orele 18:30 și 21:00, Muzeul va deveni laboratorul tuturor. Vor fi mese la care specialiștii își vor etala microscoape, colecții, planșe și vor sta de vorbă cu vizitatorii, după cum se arată în comunicat.

Ziua de vineri, 24 septembrie 2021, va avea un program special de vizitare, muzeul fiind deschis între orele 10:00 și 15:00 (ultimul vizitator va intra la ora 14:00), iar activitățile dedicate Nopții Cercetătorilor ReCoN-nect 2021 se vor desfășura în intervalul 17:00 – 21:00 (ultimul vizitator va intra la ora 20:00).

 

Exit mobile version