Cea de-a 19-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc sâmbătă, 13 mai, și va aduce publicului expoziții, intervenții culturale și experimente artistice, proiecții, prezentări, spectacole, ateliere, animații stradale și interioare, concerte sau tururi interactive.
Anul acesta, în premieră, muzee din Republica Moldova s-au alăturat proiectului, pentru o ediție comună cu România a Nopții Muzeelor. Astfel, muzeele de peste Prut înscrise vor beneficia de promovare și de reprezentare alături de cele din România, în cadrul platformei comune noapteamuzeelor.org .
Ca în fiecare an, muzeele, dar și spațiile expoziționale alternative, se vor întrece pentru a propune programe surprinzătoare pentru toate vârstele. Pe 13 mai vor fi organizate sute de evenimente speciale în spații muzeale, în observatoare astronomice, în spații de catedrale, biserici și sinagogi, în teatre, atenee, mausolee, în primării, în castele, palate și cetăți, turnuri și bastioane, în biblioteci, în studiouri de creație, centre culturale, în școli și universități, în decupaje urbane creative, în spații de știință și experimentare, în spații ale memoriei istorice, în pavilioane și galerii de artă, în case de licitații și târguri de artă, în case pentru îngrijirea bătrânilor sau în mori de hârtie. Noaptea Muzeelor va fi peste tot.
Invitatul special al acestei ediții este War Childhood Museum, faimosul muzeu din Sarajevo dedicat memoriei copiilor care au trecut prin experiența războiului. Aceste istorii fragile sunt expuse publicului prin obiecte, mărturii video și fragmente de istorie orală, reunite în singurul muzeu din lume dedicat copilăriei afectate de război. Pentru expoziția de la București, care va fi inaugurată la Muzeul Național al Țăranului Român pe 12 mai, curatorii au inclus povești și obiecte ale copiilor din Ucraina, Siria, Afganistan, Bosnia, Yemen, Irak, inclusiv ale copiilor ucraineni refugiați în România. War Childhood Museum („Muzeul Copilăriei în Vreme de Răzaboi”) este unul dintre cele mai apreciate muzee ale noului val, un adevărat fenomen care se expune publicului, pentru o lună, în București, prin expoziția LISTEN! / ASCULTĂ!, ce nu trebuie ratată.
Noaptea Muzeelor este organizată de Rețeaua Națională de Muzeelor din România (RNMR) și a devenit, în ultimele aproape două decenii, una dintre cele mai puternice mărci culturale, un adevărat fenomen social, cu cifre de audiență ce gravitează în jurul cifrei de un milion, la nivelul întregii țări.
Detalii complete și actualizate despre organizarea generală și programul evenimentelor din 13 mai vor fi disponibile pe canalele Noaptea Muzeelor – https://noapteamuzeelor.org/, precum și pe rețelele de comunicare ale instituțiilor culturale implicate.